Liderii Pro România Hunedoara au ambiţii mari. Mareş revine în forţă, Gligor nu vrea baroni locali în partid
Sorina Popa
Coordonatorii filialei judeţene a Pro România, Dorin Gligor (foto dreapta) şi Răzvan Mareş (foto stânga), au organizat ieri o conferinţă de presă la sediul partidului din Deva.
Dorin Gligor a declarat că ”obiectivul numărul 1 al nostru este să construim organizaţia judeţeană Hunedoara a Pro România. Pentru asta, facem deplasări în tot judeţul, avem întâlniri. Lumea a apreciat guvernarea condusă de Victor Ponta. Am declarat în repetate rânduri că vrem să facem o astfel de politică. Suntem un partid Pro, deci construim. Construcţia înseamnă însă responsabilitate. Suntem deschişi oamenilor noi în politică. Primim pe oricine în partid, dar fără baroni locali”.
Fostul viceprimar al municipiului Deva, Răzvan Mareş, a declarat că a trecut cu aproape toate organizaţiile PSRo din judeţ la Pro România. ”Din data de 5 decembrie 2018 am împuternicirea de la Victor Ponta să fiu şi eu coordonator al organizaţiei judeţene Hunedoara a Pro România. Nu mi-a fost greu să iau această decizie, pentru că Pro România aduce un suflu nou şi am găsit aici acelaşi spirit care era la începuturi în PSRo. Vă declar acum şi aici că în 2020, Pro România va da primarul Devei. Ne pregătim intens pentru asta. Mergem din uşă în uşă. Am propus să aducem oameni noi în organizaţie, care nu au făcut politică până acum şi să îmbinăm elanul lor cu experienţa noastră, a celor care facem politică de ani buni. I-am spus liderului partidului, Victor Ponta, că voi câştiga alegerile pentru Primăria Deva”, a spus Răzvan Mareş în conferinţa de presă de la Pro România Hunedoara.
Partidul acesta este adunătură adunaturilor trăiești. Numai în UDMR nu au fost..Ăștia sunt partidul lui PONTA.
Rectific: TRESEISTI!!
Sunteți PENIBILI !!!!!!!
Păi și ponta ce-a raspuns cand i-ai zis ca o sa castigi primaria Deva? S-a căcat pe tine de râs, sau nu încă?
Ca noi da!
NU AVETI SANSE CU PISICUL TRADATOR LA CONDUCERE…ZZZZITTT!!!!