Refuzul de a semna protocolul de înfiinţare a Uniunii Social Liberale la Lupeni a dus la demiterea preşedintelui acestei organizaţii, Constantin Brânduşe (foto).
A părăsit sala de şedinţă
Liderul PNL Lupeni, Constantin Brânduşe, a trimis un memoriu la Bucureşti, în care explica de ce nu este de acord cu parafarea colaborării la nivel local, însă organizaţia PNL Hunedoara nu a fost de acord cu această „nesupunere”. În consecinţă, PNL Lupeni a fost decapitat. „Biroul Politic Teritorial PNL Hunedoara, în şedinţa ordinară din data de 6.04.2011, a hotărât în unanimitate de voturi demiterea lui Constantin Brânduşe din funcţia de preşedinte al Biroului Politic Municipal PNL Lupeni, deoarece acesta refuză semnarea protocolului USL la nivelul municipiului Lupeni”, a precizat preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, într-un comunicat de presă. La rândul său, Constantin Brânduşe rămâne ferm pe poziţie şi susţine că, în baza protocolului încheiat la nivel naţional, în teritoriu nu este obligatorie semnarea acestei convenţii, mai ales în cazul în care unul dintre partide deţine majoritatea. Brânduşe spune că a auzit că a fost schimbat din funcţie, dar încă nu a primit un document oficial în acest sens, aşa că nu a dorit să facă alte comentarii, cel puţin deocamdată.
Oricum, şedinţa Biroului Politic Teritorial PNL Hunedoara a fost una tensionată, iar liderul politic de la Lupeni a părăsit sala în timpul discuţiilor.
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
View Comments
Asta da democratie interna de partid dictatorial.
Presedinte ales de membrii de partid si demis de MOLOT !!!
tavi, asa intelege democratia un turnator la securitate ca mircea MOLOT,DA AFARA DIN PNL PE TOTI OAMENII DE VALOREA