Liftul nou de la sanatoriul din Brad, încă în faza de licitaţie
Magdalena Şerban
Achiziţionarea unui lift exterior destinat exclusiv bolnavilor internaţi la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad mai are puţin de aşteptat.
„La licitaţia de atribuire au participat două societăţi, însă, din păcate, nici una dintre ele nu s-a calificat. Prin urmare, vom relua procedura. Ne interesează implementarea demersului, având mare nevoie de acest obiectiv. Suma estimată este de 750.000 de lei, ajutorul provenind de la Consiliul Judeţean Hunedoara, entitate în subordinea căreia ne aflăm. Deocamdată, avem doar un singur lift cu care este adusă mâncarea la pacienţi, dar se impune asigurarea transportului între demisol şi etajul doi. Este cunoscut faptul că nu toţi cei care se adresează unităţii noastre spitaliceşti se pot deplasa în condiţii normale. Fie sunt în scaun cu rotile, fie au suferit intervenţii chirurgicale ori vârsta înaintată nu le mai permite urcarea/coborârea scărilor”, a spus medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad.
Potrivit acestuia, pe lângă conformarea la prevederile legislaţiei în vigoare, se are în vedere sporirea confortului bolnavilor şi asigurarea tuturor condiţiilor necesare.