Categories: Sport

Liga a III-a de fotbal . FC Hunedoara şi-a mai spălat din păcate

Mircea Crivăţ

Una caldă, alta rece. FC Hunedoara, singura reprezentantă a fotbalului hunedorean în Liga a III-a, se pare că a vrut să le facă, totuşi, şi o bucurie suporterilor săi, după înfrângerea suferită acasă cu modesta ACSO Filiaşi. Hunedorenii au învins, în deplasare, Millenium Giarmata, cu 2-0 (1-0), în urma reuşitelor lui Drăgoescu şi Tecsi. Trebuie să mai spunem că portarul Andrei Raţ a parat un penalti în debutul reprizei secunde, hunedorenii încheind meciul cu un om în minus, după eliminarea lui Horaţiu Popa pentru cumul de cartonaşe galbene.    

Cum precizam, golurile hunedorenilor au fost înscrise de Drăgoescu, acesta marcând în minutul 43, după o acţiune la care au mai participat Mihai Olariu şi Tecsi. La reluare, echilibrul se putea restabili, însă Andrei Raţ a apărat lovitura de pedeapsă executată de Mihuţă, după ce, iniţial, tot el îl faultase în careu pe un jucător advers. După eliminarea lui Horaţiu Popa (57), pentru două „galbene”, oaspeţii au pus stăpânire pe joc şi au început să devină periculoşi, însă echipa hunedoreană s-a apărat calm şi organizat, dând lovitura în minutul 80, când Tecsi a trimis, cu capul, balonul centrat de Grigore, în plasa porţii adverse.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

14 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

14 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

14 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

14 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

15 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

15 ore ago