Categories: Sport

Liga a III-a de fotbal, seria a IV-a, etapa a XXIII-a. Deva egal, Şirineasa victorie, în deplasare!

Nicolae Gavrea

La finalul săptămânii trecute s-au disputat partidele contând pentru etapa a XXIII-a a seriei a IV-a din Liga a III-a de fotbal.

CNS Cetate a terminat neînvinsă sâmbătă la Ghiroda, scor 1 – 1, cu ACS din localitate. Gazdele au deschis scorul în minutul 20 prin Baranyi, care a şutat din careu fără şansă pentru Apostol. Devenii au egalat în minutul 70, după ce Voineag a executat o lovitură liberă de la 25 de metri în transversală, mingea a revenit în teren şi Bedea, pe fază, a trimis pe lângă portar stabilind scorul final. Echipa deveană a avut din nou ghinion, câteva mari ratări şi un penalt neacordat în prelungiri au făcut ca scorul să rămână egal.
„Băieţii au muncit, s-au bătut pentru fiecare minge, pot să spun că sunt mulţumit de felul cum au jucat. Ne-a «ajutat» însă şi arbitrul să pierdem două puncte. În minutul 90+3 am avut un penalti cât se poate de clar neacordat la faultul asupra lui Chirlejan. Nu s-a dictat nimic. Robert Cristian nu cred că rata penaltiul, nu ţin minte ca el să fi ratat vreunul. Ne putem declara nemulţumiţi de acest egal, dar şi arbitrii fac parte din joc. Noi ne asumăm însă greşelile noastre, puteam marca la situaţiile de gol ale lui Moţ şi David, dar dacă cu poarta goală tragi pe lângă…!?!”, a declarat imediat după meci Sorin Cornea, antrenorul principal al lui CNS Cetate.
CETATE: Apostol – Tornyai (min. 50 Chirlejan), Coteţ, Tătaru, Cornea – Lupu (min. 80 Moţ), R. Cristian, Boldea, Doboş – Bedea (min. 75 Bărculeţ), R. David (min. 50 Voineag). Antrenor Sorin Cornea
Au marcat: Baranyi (min. 20), respectiv Bedea (min. 70).
Liderul ACS Şirineasa a câştigat în deplasarea de la CSU Craiova II, dar cu multe emoţii. Oltenii au condus aproape tot meciul, prin golul lui Baicu din min. 20, însă formaţia din Petroşani a revenit pe final, a egalat prin Ioniţă în min. 84 şi a dat lovitura de graţie în prelungiri cu golul reuşit de golgheterul Mansour. În urma acestei victorii, cei de la ACS Şirineasa au acumulat 56 de puncte şi îşi păstrează nu doar prima poziţie în ierarhie, ci şi avansul consistent din clasament, de 12 puncte, în faţa următoarelor două clasate, Şcolar Reşiţa şi CSM Lugoj.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago