Linie de gardă completă pentru Secţia de Pediatrie a spitalului din Hunedoara
Magdalena Șerban
Începând cu luna iunie 2023, Spitalul Municipal “Dr Alexandru Simionescu” Hunedoara va avea o linie completă de gardă în specialitatea Pediatrie. A fost unul dintre cele mai mari deziderate ale conducerii instituției, fiind vorba de o ramură foarte solicitată.
Efort comun, bună înțelegere și mult sprijin
De cele mai multe ori, orice puseu de febră ori stare de apatie a copilului se transformă pentru o mămică în cel mai cutremurător coșmar, iar vizita la camera de gardă se impune automat. Este firesc ca părintele să se îngrijoreze și să-și dorească să-și vadă copilul cât mai repede pus pe picioare. Așa că, o linie de gardă pentru Pediatrie este vitală. „Ne bucurăm enorm că am reușit să completăm în proporție de 100 la sută garda în specialitatea Pediatrie, în Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. A fost un efort conjugat al conducerii Spitalului cu cel al conducerii secției, am avut întâlniri în centrele universitare Timișoara și Cluj, discuții individuale cu medici din alte spitale din zonă și, în final, am reușit restabilirea completă a liniei de gardă. Ne cerem scuze hunedorenilor care au fost nevoiți, uneori, în această perioadă, să meargă către alte spitale, însă am promis că vom face toate eforturile să refacem linia de gardă pentru Pediatrie și acum suntem în măsură să spunem că am reușit acest lucru. Vreau să le mulțumesc celor 2 medici care au dus greul în aceasta perioadă – Dr. Nicoleta Terzea (Șefa secției Pediatrie) și Dr. Antonia Gal. Suntem onorați că au ales spitalul nostru și le mulțumesc, de asemenea, doamnelor doctor Ioana Marin și Anca Iakab Stoica. Ne bucură enorm revenirea la spital, din concediul de maternitate, a doamnei doctor Amina Șega. Nu în ultimul rând, vreau să îmi exprim aprecierea și recunoștința pentru minunatele doamne doctor de la Timișoara, care ne-au ajutat în linia de gardă în această perioadă dificilă și o fac, în continuare: Nana Nicolăescu, Ana-Maria Predescu, Monalisa Muncuș, Carina Eleonora Petrișor, Andreea Miloșteanu și Andreea Potcovaru”, a precizat ec. Radu Budae (foto), managerul Spitalului Municipal Hunedoara. Acesta a mulțumit conducerii municipalității, care de fiecare dată se implică în soluționarea necesităților legate de serviciile oferite de sistemul medical local. ,,Am depus tot efortul pentru a veni în sprijinul solicitării comunității, și anume aceea ca spitalul să dispună pentru Pediatrie de o linie completă de gardă, 24 h/24 h. Se știe că la nivel național sunt foarte multe spitale, unele chiar județene, ce nu au linie completă de gardă la această specialitate. Prin urmare, ne-am propus atragerea medicilor tineri și, astfel, să rezolvăm o doleanță stringentă a hunedorenilor, în special, precum și a întregului areal pe care unitatea îl deservește, adresabilitatea fiind una vastă”, a transmis Dan Bobouțanu (foto), primarul din Hunedoara.