Categories: Sport

Liniştea dinaintea duelului direct

Ciprian Marinuţ

Primele două clasate în SuperLiga RealSport au obţinut victorii lejere, cu acelaşi scor, în weekend, menajându-şi forţele pentru primul duel direct programat în etapa viitoare. În Liga B, runda a fost mai animată, întrucât echipele de pe ultimele trei locuri au scos rezultate surpriză cu formaţii mai bine clasate.

Victorii fără emoţii
Lidera Avantaje a câştigat la pas, scor 4-1 (2-0), întâlnirea cu EFC Anonimii, profitând de absenţa ambilor portari din lotul adversarilor. Vălăşutean (min. 9) a deschis scorul cu un şut în vinclu, după o fază creată de Ţiglar, iar Gabi Constantin junior a majorat diferenţa cu un gol superb sub transversală. Şirul golurilor campioanei a fost continuat de Simion (32), care a marcat după ce a driblat tot ce i-a ieşit în cale şi de Ţiglar (41), cu un şut sub bară, din poziţie centrală. Anonimii au marcat golul de onoare prin Bucurescu (44), lat din apropiere de poartă.
Ocrotiţi de portar
Vicecampioana Alfa Team Cristur s-a impus în faţa celor de la Quasar, tot cu scorul de 4-1 (2-1), însă meciul a fost un pic mai animat decât al celor de la Avantaje. Luca (12) a deschis scorul dintr-o lovitură liberă, executată pe sub zid, iar Mirea (15) a egalat după o fază cursivă de atac. Egalitatea s-a menţinut doar un minut, întrucât Vîrlan (16) a înscris cu un vole la vinclu, după un corner. La 2-1, Quasar a fost în mai multe rânduri periculoasă, dar portarul Clep şi-a salvat echipa la greu. Pe final, Alfa Team s-a desprins prin golurile semnate de Trif (40) şi Vîrlan (45) şi se menţine la doar două puncte în spatele liderei, cu speranţa de a face rocada după duelul direct de duminica viitoare.

Revoluţia codaşelor
Runda din Liga B RealSport a fost animată de ambiţia echipelor de pe ultimele trei locuri. Ocupanta locului 10, Sews II Deva, a ţinut-o în şah pe vicelidera FC Comsid, scor 2-2. Echipa de pe penultimul loc (11), Bamboo, s-a impus cu 3-1 în faţa celor de pe locul patru, FC Alsicon. În fine, lanterna roşie, Vulturii, şi-a trecut în cont prima victorie, 6-3, în partida cu Proiectul Rabla (locul 6).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago