Categories: Comunitate

Liniştea rămâne aşternută şi peste Aqualand

Magdalena Şerban

În condiţiile actuale, când activităţile de recreere, divertisment şi de îngrijire corporală au fost stopate, Complexul Aqualand Deva rămâne cu porţile închise pe toată durata stării de urgenţă decretată de preşedintele ţării. Aşa că totul depinde de ceea ce vor decide autorităţile centrale în legătură cu readucerea la viaţă a majorităţii segmentelor economice.
„Este o situaţie apăsătoare şi sunt convins că mai ales în minivacanţa de sărbători s-a resimţit la maximum pentru cei care erau clienţi fideli ai complexului acvatic. Este clar că şi pe noi ne-a afectat, din punct de vedere al veniturilor, însă astea sunt steagurile, cu astea defilăm. Trebuie să ne protejăm cât mai bine, iar în mulţime nu putem realiza acest lucru. De sărbători, aveam cele mai bune încasări. Din păcate, nici de 1 Mai nu vom putea să funcţionăm pentru public. De regulă, era ziua în care anual le propuneam tuturor celor care voiau să se bucure de o atmosferă deloc muncitorească să ne viziteze. Iar pentru că tradiţia e ca de 1 Mai, lumea să vrea să facă baie în mare, aveam şi o alternativă foarte bună şi la tarife net inferioare unui sejur pe litoral. Am adus marea la Deva, întâmpinând doleanţele clienţilor cu bazinul cu valuri“, a spus Irinel Faur, directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPÎGM), sub tutela căruia se află complexul acvatic din Deva.
Până când totul va reveni la normal, vizitatorii nu trebuie să uite că aici au la dispoziţie şapte bazine de agrement cu diferite adâncimi (pentru copii şi adulţi) şi o suprafaţă de 1.500 mp cu şezlonguri şi pardoseală încălzită. Temperatura apei este între 32 şi 35°C.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago