Locul trei pe ţară la olimpiadă
Eleva Cătălina Pînzariu (foto), din clasa a XI-a, a Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva, s-a clasat pe locul trei la etapa naţională a Olimpiadei de interpretare vocală, instrumentală şi studii teoretice, clasele IX-XII. Etapa finală s-a desfăşurat în perioada 3-6 aprilie, la Baia Mare şi a pus la grea încercare abilităţile liceenilor. Olimpiada este cea mai grea competiţie din ţară, tânăra participând la secţiunea muzică vocală tradiţională. (L.Goangă)