Categories: ActualitateFlash

Lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu va fi gata abia în 2015. Italienii ies din schemă

Volodia Macovei

Tronsonul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu mai are de aşteptat, până să fie gata, în condiţiile în care ministrul Transporturilor, Dan Şova, a anunţat public rezilierea contractului cu italienii de la Impregilo. Motivul rezilierii este suma prea mare cerută în plus de italieni pentru lucrări speciale ce ţin de stabilitatea terenului.
Gata cu contractul
Contractul cu firma italiană a fost încheiat în anul 2011 şi prevedea realizarea tronsonului 3 din autostrada Orăştie-Sibiu. Acest lot a rămas nefinalizat, deoarece s-au descoperit probleme cu terenul, pe o porţiune de şase kilometri, din cei 22 de kilometri cât măsoară întregul tronson.
Necazul este că au apărut divergenţe de opinie între specialiştii care au analizat atât problemele tehnice, cât şi încărcarea financiară necesară pentru rezolvarea lor. Deţinătorii contractului, italienii de la Impregilo, au cerut mai mulţi bani decât cei prevăzuţi în oferta cu care au câştigat licitaţia, pentru a rezolva problemele de stabilitate a terenului din zona viaductului de la Aciliu. Fapt care a dus la o decizie radicală, respectiv cea de reziliere a contractului.
„De comun acord între conducerea CNADNR şi conducerea Impregilo, s-au făcut două expertize independente, cu experţi agreaţi de ambele părţi, respectiv o expertiză tehnică şi una financiară, pe contract. Ambele expertize au dat dreptate CNADNR şi vom rezilia acest contract”, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Şova.
Mai târziu cu vreo doi ani
Contractul va fi reziliat, conform declaraţiilor oficiale, în această săptămână. Oricum, realizarea acestui contract înregistrează o întârziere de un an şi jumătate, el având termen normal luna aprilie 2013. Acum, situaţia se va prelungi şi mai mult. Noua licitaţie pentru această lucrare va fi făcută, cel mai probabil, în toamna acestui an, iar asta va însemna că finalizarea tronsonului se va face abia în cursul anului viitor. Ministrul Dan Şova a ţinut să precizeze că este singura soluţie firească: „Nu puteam accepta să plătim nişte zeci de milioane de euro în plus pe chestiuni care nu se justificau”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago