Cei doi bătrâni din municipiul Vulcan se duşmăneau de mai multă vreme şi se războiau verbal ori de câte ori aveau ocazia. De la înjurături şi ameninţări s-a ajuns la bătaie, iar octogenarul şi-a ”dovedit” rivalul în urma confruntării. ”Soţia inculpatului a ieşit la fereastra locuinţei şi, pe fondul unei relaţii tensionate vechi între familiile părţilor, a început să se certe cu persoana vătămată, aceasta plecând din locul în care se afla şi oprindu-se în partea laterală a blocului în zona unei scări. (…) În timp ce persoana vătămată aştepta, a apărut inculpatul care a început să îi adreseze persoanei vătămate injurii. Pe fondul acestei altercaţii, inculpatul a luat de jos o bucată de beton cu care i-a aplicat persoanei vătămate cel puţin o lovitură în zona capului, lovitură care a determinat dezechilibrarea persoanei vătămate, aceasta căzând, după care inculpatul a plecat”, au reţinut magistraţii. Cel lovit în cap a ajuns la spitalul din Vulcan cu răni serioase la cap şi faţă.
Agresorul de 81 de ani a susţinut de fiecare dată în faţa poliţiştilor şi procurorilor că doar s-a apărat, pentru că victima îl atacase cu gâtul unei sticle şi chiar l-a tăiat la o mână. Aceiaşi poziţie a avut-o şi în faţa judecătorului, însă probele analizate de magistraţi au arătat că susţinerile sale nu sunt reale. Ioan Vas (81 de ani) a fost condamnat la pedeapsa de 3.750 lei amendă penală (250 de zile-amendă a câte 15 lei pe zi/ amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Soluţia Judecătoriei Petroşani nu este definitivă şi a fost atacată de inculpat cu apel, dosarul fiind pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…