Categories: Actualitate

Loviţi de fulger

Duminica, prin intermediul numărului unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că două persoane au fost lovite de fulger in zona Pasul Vâlcan.

După alertarea forțelor și ajungerea acestora (SMURD Vulcan și SAJ) la fața locului, s-au găsit două persoane conștiente, una dintre acestea, o femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani primind îngrijiri medicale de specialitate la locul evenimentului și fiind mai apoi transportată la spitalul din Petroșani de către echipajul SAJ.

Cealaltă persoană, un băiat în vârstă de 14 ani, nu a necesitat îngrijiri medicale.

 

Revenire: Tânara este in varsta de 17 ani si a suferit arsuri de gradul 1 si 2 pe aproximativ 30 % din suprafata corpului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…

20 de ore ago

Bulina neagră

Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…

20 de ore ago

„Cel de-al Treilea Război Mondial nu mai este o posibilitate îndepărtată, a început deja“, susțin unii experți

Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…

21 de ore ago

Minori acuzați de tâlhării, prinși după o razie a polițiștilor

Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efec­tuat o razie pentru asigurarea unui climat de…

21 de ore ago

Recidivist din Hunedoara, condamnat pentru că a spart conturile de Facebook ale unei adolescente

Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…

21 de ore ago