Politica si administratie

Lucrări de mentenanţă la sistemul de iluminat public din Deva

Potrivit unui comunicat al Primăriei Deva, în perioada 10 – 21 septembrie, vor fi executate lucrări de mentenanţă şi reparaţii la sistemul de iluminat public, în toate zonele din municipiu. În timpul executării probelor, vor exista aprinderi temporare ale becurilor.

De asemenea, între 6 şi 18 septembrie, pe Bulevardul Iuliu Maniu din oraş, se vor efectua probe pentru a stabili defecţiunile apărute la reţeaua de iluminat public aferentă proiectului ”Reabilitare spaţiu public urban Bulevardul Iuliu Maniu”, finanţat din fonduri europene nerambursabile, aflat în garanţie până în 2020. (A. Clej)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago