Categories: Comunitate

Lucrări efectuate, plata aşteptată

Magdalena Şerban

Anul trecut, Primăria municipiului Lupeni a dat în judecată mai multe ministere, după ce investiţiile făcute în Staţiunea Straja nu au fost decontate în întregime.
În aceste condiţii, administraţia locală a rămas datoare constructorilor, cu peste 47,27 milioane de lei. Procesul se află încă pe rol. „Nu avem încă o soluţie în acest caz. Constructorii nu şi-au primit banii pe lucrările executate şi au intrat în insolvenţă. Dar, au acţionat primăria în instanţă. Vă daţi seama că, dacă nu aveam garanţia din partea ministerelor, că lucrările vor fi achitate din fondurile guvernamentale, nu demarăm investiţia. Noi nu am mai primit bani pentru lucrările efectuate, de prin 2012”, a spus edilul-şef al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto). Autorităţile din Lupeni au solicitat ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Economiei, Autoritatea Naţională pentru Turism şi Departamentul pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism şi Consiliul Judeţean Hunedoara să fie garanţii acordării fondurilor necesare pentru plata devizului din Staţiunea Straja. Aici a fost dată în folosinţă o telegondolă, un telescaun care urcă până în vârful Straja şi au fost realizate mai multe investiţii în instalaţiile de producere a zăpezii artificiale şi amenajarea pârtiilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Guvernul cu turul I, protestatarii cu turul II

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada elec­torală începe…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…

3 zile ago

Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…

3 zile ago

Bulina albă

Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…

3 zile ago

Bulina neagră

M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…

3 zile ago

Polițiștii avertizează! O nouă metodă de înșelăciune a apărut în spațiul online

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a iden­tificat o tendință de înșelăciune care…

3 zile ago