Constructorii au finalizat lucrările de reabilitare derulate la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” din Deva, autorităţile efectuând, vineri, recepţia acestui proiect finanţat cu fonduri europene în valoare de aproape 2,3 milioane de euro.
În proiect au fost incluse clădirea şcolii generale şi sala de sport din cadrul Colegiului „Regina Maria”, acestea fiind reabilitate şi modernizate în baza unei finanţări câştigate de Primăria Deva din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi cu bani de la bugetul local.
„Valoarea totală a acestui proiect este de de 11,03 milioane lei cu TVA, adică aproape 2,3 milioane de euro. Vom continua să investim în infrastructura educaţională a municipiului Deva. Prin investiţiile de acest gen, administraţia publică locală asigură condiţii de învăţământ la standarde europene”, a declarat, cu acest prilej, primarul Florin Oancea.
Principalele lucrări executate de constructor au vizat anveloparea termică a clădirilor, recompartimentări, încălzirea prin pardoseală a sălilor de clasă, reparaţii la şarpante, noi instalaţii termice, electrice şi sanitare.
Sălile de clasă au fost dotate cu bănci noi, prevăzute cu scaune reglabile, catedre, şi au fost aduse echipamente IT noi, cum ar fi computere, table interactive, tablete, copiatoare şi videoproiectoare.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…