Lucrările de reparații și modernizare a cartierelor din Deva continuă!
Reparațiile la străzile și trotuarele din municipiul Deva avansează. Echipele constructorului lucrează în paralel în mai multe cartiere din oraș. În cartierul Progresul s-au înlocuit bordurile carosabile și bordurile la trotuare.
Marcate corespunzător
Se execută reparații la trotuarele și aleile de acces către scările blocurilor și reparații la covorul asfaltic de pe strada George Enescu (frezare, turnare covor asfaltic nou). La finalizarea lucrărilor în acest cartier, locurile de parcare care erau amenajate vor fi marcate corespunzător. În paralel se lucrează și în cartierul Zamfirescu (pe străzile Duiliu Zamfirescu și Aleea Păcii), unde se înlocuiesc borduri carosabile, borduri la trotuare, reparații la trotuarele și aleile de acces către scările blocurilor, reparații la covorul asfaltic. O echipă de muncitori lucrează și la repararea și înlocuirea trotuarului de pe strada Mihai Eminescu.
Pe Bulevardul 22 Decembrie din municipiul Deva se repară parcarea adiacentă pistei de biciclete cu dale ecologice (din zona fostului Liceu auto). De asemenea, se lucrează la frezarea covorului asfaltic, tronsonul cuprins între Bulevardul Nicolae Bălcescu intersecție cu străzile Carpați și Mărăști. Se va freza apoi tronsonul cuprins între străzile Carpați și Mărăști și sensul giratoriu intersecție cu Bulevardul Decebal (sens giratoriu Lido) și Bulevardul Decebal pe ambele sensuri de mers, precum și intersecțiile cu străzile adiacente. La final se va turna covorul asfaltic.
7 echipe
O altă categorie de lucrări care se execută este repararea drumurilor pietruite. Au fost finalizate lucrările la unele drumuri de exploatare din zona satului Archia.
În prezent se lucrează pe strada care face legătura între Cozia și Vulcan.
Urmează drumurile pietruite din localitățile aparținătoare municipiului: Bârcea Mică, Cristur și Sântuhalm. O echipă se ocupă de reparațiile curente la gropile care apar în carosabil.
Lucrările de reparații și întreținere străzi, alei, trotuare, parcări și drumuri aparținătoare municipiului Deva sunt executate de firma Strabag care este monitorizată de specialiști din Primărie. Constructorul are pe teren 7 echipe, utilajele și echipamentele necesare. La terminarea lucrărilor în cartierele Progresul și Zamfirescu, muncitorii vor începe lucrul în cartierul Micu Dallas și pe strada Teilor.
Lucrările de reparații străzi și trotuare din municipiul Deva care se execută vizează: turnări covor asfaltic trotuare și carosabil, înlocuire borduri, ridicări capace de canal la nivelul carosabilului, întreținere drumuri pietruite, marcaje rutiere etc.). Pe rând, toate cartierele din municipiul nostru vor fi reabilitate și modernizate: străzi, trotuare, alei etc.
„Pe principalele bulevarde vom turna covor asfaltic nou. Vom aduce de asemenea, capacele de canal și gurile de scurgere la nivelul carosabilului. Direcția de specialitate din Primărie a identificat locațiile unde sunt necesare astfel de lucrări. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar la finalul lucrărilor vom avea o infrastructură reabilitată de care ne vom bucura cu toții. Pas cu pas, toate străzile, trotuarele, aleile, parcările din municipul Deva și din localitățile aparținătoare vor beneficia de lucrări de reparații și întreținere. Lucrăm pentru deveni”, declară Nicolae-Florin Oancea, primarul municipiului Deva.