Lucrările de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă potabilă şi apă uzată de pe raza municipiului Brad, coordonate de SC Apa Prod SA Deva, au ajuns la final.
Potrivit purtătorului de cuvânt al societăţii furnizoare de apă şi canalizare, Andreea Morogan, la sfârşitul lunii octombrie lucrările vor fi încheiate, urmând ca proiectul să intre în intervalul de un an de zile în care vor putea fi notificate disfuncţionalităţile care vor trebui remediate de către constructor. Proiectul de modernizare şi extindere a reţelei de apă potabilă şi canalizare în Brad a demarat în 2014, fiind finanţat din fonduri europene. Valoarea contractului este de 58.782.986 de lei, fără TVA, acesta fiind atribuit asocierii de firme formată din Trans Construct Import Export SRL în calitate de lider al asocierii şi SC Moni Impex SRL. În total, au fost reabilitaţi şi extinşi 62.126 de metri de conducte de apă potabilă şi canalizare, dintre care aproape peste 50.000 de metri de conducte au fost introduse în premieră pe străzile municipiului Brad care nu beneficiau până acum de aceste utilităţi.
Din datele oferite de primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, după încheierea investiţiei coordonate de SC Apa Prod SA Deva, localitatea va avea reţea de apă potabilă şi canalizare în proporţie de 90 la sută.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…