Politica si administratie

Lucrările la Urgența Spitalului devean, în linie dreaptă

Lucrările la Secția de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență din Deva se află în plină desfășurare, in­ves­tiția fiind implementată de Consiliul Ju­dețean Hunedoara, în baza unui proiect amplu de investiții în valoare de 7,7 milioane de lei, finanțat din fonduri euro­pene nerambursabile.

Recompartimentarea spațiilor
Lucrarea se va termina în câteva luni. Valoarea lucrărilor se ridică la peste 7,75 milioane de lei, fonduri neram­bur­sabile câştigate printr-un proiect al CJ Hunedoara, în subordinea căruia se află unitatea medicală.
„Am încredere în seriozitatea cons­truc­torului, am încredere că va face o mo­dernizare de calitate, chiar dacă ne dorim să lucreze mai repede şi să scur­teze puţin termenele, din cauza con­textului pandemic în care ne aflăm, care pune o mare presiune pe Unitatea de Primiri Urgenţe de la Deva”, declara anul trecut preşedintele CJ Hunedoara. Lucrările ce vor fi executate vizează reor­ga­nizarea şi funcţionalizarea UPU Deva, astfel încât pacienţii şi personalul me­dical care deserveşte unitatea să bene­ficieze de spaţii şi dotări la standarde mo­derne. Proiectul are în vedere re­com­partimentarea spaţiilor existente, adap­ta­rea instalaţiilor interioare, realizarea de ins­talaţii noi pentru ven-tilaţii. De ase­menea, UPU va fi extinsă prin construirea unei clădiri cu parter şi etaj, dotată cu două ascensoare, ce va fi prevăzută cu un corp de legătură cu spaţiul existent a­cum. La parterul clădirii vor funcţiona spa­ţii de triaj, decontaminare, resus­citare, gipsare, operaţii, consultaţii, zonă de aşteptare. La etaj vor fi amenajate un hol de legătură şi spaţii de circu­la­ţie. Termenul de realizare a proiectului este de 15 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. În paralel cu de­ru­la­rea lucrărilor de execuţie, CJ Hunedoara va demara procedurile în vederea în­cheierii contractului de furnizare pentru do­tarea cu echipamente medicale şi mo­bilier specific medical a UPU Deva, o componentă separată a proiectului, în valoare de aproximativ 1,4 milioane lei.
Totodată, aici va fi construită și o aripă pentru administrația unității me-dicale. (A.Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura