Politica si administratie

Lucrãrile merg bine, dar banii vin greu la Gurasada

05 Silviu Nan primar gurasada (10)

Magdalena Şerban

Greu mai e cu banii, atunci când trebuie să vină de undeva de unde buzunarele nu sunt tocmai pline. Aşa e şi la Gurasada, comuna în care investiţiile pe fonduri guvernamentale se mişcă mai repede decât ajung finanţările aferente.
„Alimentarea cu apă a satului Ulieş aparţine de un proiect demarat pe fonduri guvernamentale, mai exact, pe HG577. Lucrarea e executată cam 70 la sută şi a venit doar o parte din bani. Am aplicat acum doi ani, anul trecut am primit fonduri pentru proiectare şi am început execuţia. Tot în 2012, am primit 4.000.000 de lei, iar pentru anul curent, avem prevăzută pe lista de atribuire suma de 9.200.000 de lei. Valoarea totală a investiţiei înseamnă 22.000.000 de lei, fără TVA. Fondurile nu le-am primit în tandem cu evoluţia lucrării, însă nici constructorul nu se poate opri la jumătate, până să vină toţi banii. Cine se apucă de o astfel de lucrare, îşi asumă şi riscul de a primi banii pentru execuţia cu întârziere”,  spune Silviu Nan (foto), primarul din Gurasada.
Tot acesta a mai precizat că un alt proiect cu state vechi de implementare are aceeaşi soartă cu privire la plăţi. „Mai avem o restanţă rămasă de pe Ordonanţa nr. 7. E vorba de 140.000 de lei, destinaţi lucrărilor de alimentare cu apă a localităţilor Gurasada, Câmpuri Surduc şi Gothatea, demarate în 2007. Valoarea programului a ajuns la 4.000.000 de lei. Investiţia e gata şi deja este  predată la Apaprod încă din 2010. La acest demers, a contribuit şi administraţia locală, cu suma de aproximativ 2.000.000 de lei de la buget“, mai arată Silviu Nan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura