Categories: Actualitate

Lui Nistor şi echipei social-democrate le arde de glume

Sorina Popa

După ce rezultatele obţinute în alegerile de duminică sunt aşa de bune, liderii PSD din judeţ şi-au permis să şi glumească, ieri, în conferinţa de presă susţinută la sediul judeţean.
Radu Barb, secretarul executiv al organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, le-a făcut o surpriză preşedintelui Laurenţiu Nistor şi directorului de campanie, Mircea Bobora. Acesta le-a adus un tractor de jucărie lui Laurenţiu Nistor şi o drujbă din plastic lui Mircea Bobora. Asta, ca o ironie după ce liberalii şi-au construit campania electorală pe acuzaţiile la adresa lui Laurenţiu Nistor că ar fi fost tractorist şi drujbist pe vremuri.
„Dacă tot am fost comunist, o să vă adresez un îndemn pe care să nu-l uitaţi niciodată: muncă, muncă şi iar muncă şi să nu uitaţi cum şi de ce aţi câştigat…”, a spus secretarul organizaţiei, după care a scos dintr-un pachet un tractoraş de culoare roşie şi o drujbă de culoare portocalie.
„E o onoare pentru mine, am o drujbă şi acasă (n.r.- la Băiţa), dar nu aşa frumoasă”, a spus directorul de campanie, Mircea Bobora, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
A urmat apoi un alt moment menit a menţine buna dispoziţie şi ca o replică la declaraţiile unor adversari politici în timpul campaniei electorale,  susţinut de un tânăr social-democrat, Răzvan Şoldan. Astfel, Răzvan Şoldan a dezvăluit că lozinca tinerilor social-democraţi hunedoreni în campania electorală a fost următoarea: „Bună dimineaţa, domnule Nistor! Sper că v-aţi trezit. Nu ne sperie ploaia, nu ne sperie frigul, nu ne sperie un comunist, un tractorist, un drujbist. Nistore, nici nu ştii, cât de mare începi să fii!”.
Preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a declarat că această campanie electorală a fost cea mai dificilă de după 1990, din cauză că toate partidele, cu excepţia ALDE, au fost împotriva PSD. „Le-am transmis organizaţiilor locale să facem o campanie decentă, fără atacuri la persoane, în care noi să ne prezentăm programul de guvernare, şi ceea ce vrem să facem pentru România şi pentru români. În acest timp, adversarii noştri politici aveau o singură ţintă: tractoristul, drujbistul şi comunistul Nistor! Sunt lucruri care n-au mai prins la electoratul din judeţul Hunedoara şi i-au dus acolo unde le este locul”, a afirmat preşedintele PSD Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ciuciu taieri de taxe, ciuciu scaderi de TVA. Minciuni a la comunistor. Dragi romani, va meritati soarta! Ati mintit poporu' cu drujba si tractoru'. Bleacs!

  • Cica "daca tot am fost comunist". Vaaai, rusine ce esti! Du-te la Bucuresti, sa nu imbacsesti judetul asta mai mult decat ai facut-o deja, jucator de table ce esti. Mos partzait. :-)))

  • E dureros cand pierdeti "ciolo-fanilor", dar asta este. Cum dracu sa castigati cand marele judet penelist Hunedoara nu a fost in stare sa dea un presedinte interimar local???.Cum...???.Dintre atatea "valori liberale" voi nu ati gasit unul in judet si a trebuit sa va impuna Bucurestiul unul , care habar nu avea ce se intampla aici. Asta trebuie sa fie problema voastra, nu domnul Nistor. Despre dumnealui corect ar fi sa-l felicitati , sa faceti ciocul mic, mic, sa puneti capul in pamant si dupa ce reusiti si voi macar un 35% sa intrati in polemici. Pana atunci politica o fac doar cei puternici(53%).....

  • Capul in pamant?! Demult sunt apuse vremurile alea, tovarase... Grija ca oamenii asteapta de la voi multe, "castigatorilor"... Saracii... Explica faptul ca se "amana" taierea taxelor si reducerea TVA, daca poti. Ca sa demonstrezi ca nu esti si tu un "pupa buci". Desi... Pupa cuc ce esti. :-;

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago