Lumea-i plină de tâmpiţi…îi băgăm în seamă?

Scriam zilele trecute despre demnitate şi ţâfnoşenie. Deşi ştiu că voi intra în conflict cu unii apostoli ai mândriei naţionale, calific reacţia la gluma tâmpită a unui realizator de televiziune din Franţa drept ţâfnoşenie, nu exerciţiu de demnitate.
Pot fi de acord că revistele satirice, gen Academia Caţavencu, sau bloggerii, pot găsi rapid echivalente, dar, atenţie! ele sunt artificiale. Că am inventat repede salutul franţuzesc (după părerea mea, o mârlănie care răspunde altei mârlănii), nu ne rezolvă problema. Pe de altă parte, dacă apelăm la o comparaţie, vom vedea că unele reacţii sunt disproporţionate. Apariţia lui Radu Mazăre şi a fiului său în costume naziste pe o scenă din Constanţa nu ne-a făcut să explodăm de indignare. Ar fi putut să protesteze pe lângă evrei (care au făcut-o) şi nemţii, că de, le alterăm imaginea. Dar îşi pun capul nemţii cu tâmpeniile româneşti? N-aş prea crede…
Acelaşi realizator de emisiuni din Franţa i-a făcut acum câţiva ani pe polonezi antisemiţi. În urma unui protest oficial, tipul şi-a cerut public scuze, iar un post de radio la care lucrează a fost amendat pentru poziţii xenofobe.
Noi între noi, aici, în România, ne batem joc unii de alţii pe diverse teme şi cu diferite ocazii. Student la Braşov fiind, am aflat repede cum erau porecliţi moldovenii alungaţi din regiunea lor de foametea din 1946. Asta, ca să fac apel la memoria colectivă de dată recentă. Epitetele reciproce româno-maghiare sunt încă în vogă, dar nu mă fac să aplic etichete asupra ungurilor, cu care personal nu am avut niciodată diferende, ba chiar, dimpotrivă. Cred că tendinţele de a manipula opinia publică în sens xenofob aparţin iresponsabililor şi am refuzat dialogul cu cei care, chiar în discuţii colocviale, pocneau de ură bine direcţionată spre un neam sau altul.
Dar oare nu avem şi noi probleme? Mă refer la cele reale. E destul să ne băgăm cu de-a sila în cap că mereu ceilalţi au ceva cu noi? Nu le furnizăm materia primă? Nu suntem agasaţi de cerşetoria agresivă practicată prin copii, în special romi, de persoane cu handicap real sau contrafăcut, de femei cu copii în braţe, adesea adunate pentru a primi ordine la un colţ, pentru ca apoi să se împrăştie peste tot…?
Inclusiv în Franţa…
Evident că nu pot epuiza subiectul în 2.500 de semne. Dar, dacă autostrăzile se termină la intrarea în România, nu avem şi noi o problemă?