Comunitate

Luna august aduce tort festiv la UAMS Baia de Criș

Magdalena Șerban

Cei născuţi în august şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-So­cială Baia de Criş vor avea parte de noi bu­curii, con­du­cerea ins­ti­tu­ți­ei do­rind să-i răs­­fețe cu tra­­­di­țio­­na­lu­l tort, cu pri­le­jul săr­­bă­to­ri­rii.

Gânduri bune şi cuvinte frumoase
„Momentul festiv lunar este mult așteptat nu doar de sărbătoriți, fiind o ocazie de socializare pentru toată lumea. Tortul și sucul vor îndulci atmosfera. Privaţi de afecţiunea familiei, se bucură de fiecare astfel de clipă. La fel se în­tâm­plă și în august. Lucrurile mici, ca acestea, aparent ba­nale, pot cântări enorm pen­tru psihicul oricărei persoa­ne bolnave, aflate departe de cei dragi. Suntem oameni, iar su­fle­tul are alte me­dicamente decât cele date durerilor fizice. Așa că, acum le vor fi trans­mise gânduri bune şi cu­vinte fru­moase Elenei Betea, lui Nicolae Giulai, Adrianei Mitea, Margaretei Mocanu și lui Vasile Potinteu. Îi felicit și le doresc să­nă­tate depli­nă. Dumnezeu să-i ocrotească cu pu­terea Lui Divină“, a trans­mis Diana Bulz (foto), ma­nagerul Unităţii de Asis­tenţă Medico-So­cială Baia de Criş. De precizat că la ora actuală, instituția func­ționează la capa­ci­tate maximă (50 de locuri), existând dosare în așteptare.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura