Sport

Lupta secolului, Mike Tyson vs Jake Paul, reprogramată pe 15 noiembrie

Meciul de box profesionist dintre Mike Tyson (57 de ani) și Jake Paul (27 de ani), inițial programat pentru data de 20 iulie, în Arlington, Texas, va avea loc pe 15 noiembrie, anunță gsp.ro. Locul de desfășurare al eve­ni­mentului, amânat din cauza stării de sănătate a fostului campion mondial la categoria grea, este același – sta­dionul AT&T, care are 80.000 de locuri și unde, de obicei, își dispută partidele de pe teren propriu echipa de fotbal american Dallas Cowboys.

Criză de ulcer
La finalul lunii mai, lui Tyson i s-a făcut rău – suferind o criză de ulcer – în timp ce se afla la bordul unui avion care-l ducea de la Miami la Los Angeles și, astfel, s-a ajuns la decizia amânării partidei.
Atunci, personalul de zbor a făcut apel la pasagerii cu pregătire medicală să-i ofere urgent ajutor lui „Iron” Mike. La aterizare, o echipă de paramedici a urcat la bord, întârziind debarcarea călătorilor cu aproximativ jumătate de oră.
Într-un comunicat de presă, Tyson a transmis: „Deși am fost nevoiți să amânăm partida, îmi voi relua în scurt timp antrenamentele.
„Îi mulțumesc personalului medical care a avut grijă de mine și tuturor celor implicați care au avut ama­bi­litatea de a reprogama meciul.
Indiferent de data de disputare a evenimentului, rezultatul va fi același: Jake Paul va pierde prin knock-out”.
Meciul dintre Tyson și Paul va fi pri­mul eveniment pugilistic din lume care va fi transmis live pe platforma de streaming Netflix.
Tyson a susținut ultima sa luptă în 2020, împotriva lui Roy Jones Jr. Atunci, lupta cu caracter demons­trativ s-a încheiat la egalitate.
Ultima luptă profesionistă a lui Tyson a avut loc în 2005, când a fost învins de irlandezul Kevin McBride.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Atenție, e Ziua Păcălelilor!

Prima zi a lunii aprilie este cea în care ar trebui să ne aşteptăm să…

4 ore ago

ANUNȚ

Consiliul local al municipiului Deva aduce la cunoştinţa cetăţenilor municipiului Deva, că în şedinţa Consiliului…

5 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban   Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră s-a făcut de minune în fața colegilor.…

11 ore ago

Bulina albă

Radu Budae, managerul Spitalului municipal din Hunedoara Pentru că a reușit să obțină un al…

11 ore ago

Bulina neagră

Lucian T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

11 ore ago