Sportivii de la toate cele patru cluburi cu secţie de lupte din judeţ au luptat cu suflet pentru cele 21 de locuri I puse în joc la etapa I a Campionatului Judeţean de Lupte Libere, rezervat copiilor (fete şi băieţi), iar rezultatele au fost foarte echilibrate. CNS CSS „Cetate” Deva şi CSS Petrila şi-au trecut în cont câte şase locuri I, CSS Hunedoara a avut cinci câştigători, iar CSS Petroşani a bifat patru prezenţe pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Deva, gazdă bună, la toate capitolele
CNS CSS „Cetate” Deva a asigurat condiţii foarte bune pentru desfăşurarea competiţiei, însă reprezentanţii ei s-au dovedit foarte buni şi la lupte. Ca dovadă, şase dintre luptătorii clubului devean au câştigat turneele de la categoria lor de greutate, iar alţii 17 au reuşit să fie pe podium, pe locurile doi sau trei, astfel că clubul devean a avut cel mai mare număr de medalii câştigate. Alexandru Macingo, Claudiu Ciocănel, Denisa Fodor, Radu Cojocaru, Dorin Terme şi Cristian Luca au fost lideri la categoriile lor şi toţi speră ca istoria să se repete şi la turneele zonale şi naţionale. „Concursul a fost foarte disputat, deşi noi am strâns cele mai multe medalii. DJTS ne-a ajutat la organizare şi la premiere, oferind tricouri şi diplome pentru sportivii care au urcat pe podium la cele 21 de categorii de concurs”, a spus antrenorul de la clubul devean Suraj Moravan, care este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene de Lupte. Sportivii clubului devean sunt antrenaţi de Suraj Moravan, Cosmin Văcăraşu şi Doru Ailincăi.
Rivalitate maximă
Şi celelalte trei cluburi participante au scos la rampă sportivi talentaţi şi bine pregătiţi. Clubul Inter Petrila a reuşit să câştige competiţia la şase categorii prin: Denis Pârgaliu, Adrian Negoiţă, Constantin Nemeti, Cristi Ciotir, Daniel Roşca şi Loredana Lukacs. Sportivii de la Petrila sunt antrenaţi de către: Ion Corbei, Marian Lukacs şi Vasile Adomnicăi. Sportivii de la CSŞ Petroşani, pregătiţi de Răducu “Lele” Gheorghe şi Cristian Popa, au obţinut rezultate meritorii, ce fac cinste secţiei. Astfel, aceştia au luat patru locuri I prin Diana Ocu, Gabriela Curcanu, Ionuţ Borbely şi Andrei David. „A fost o etapă reuşită la care s-a observat că sportivii noştri au beneficiat de o pregătire centralizată la baza didactică a CSŞ Petroşani, din Parâng. La începutul lunii martie, vom participa la Turneul de Calificări pentru Juniori”, a declarat Răducu Gheorghe, care este şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte Hunedoara. Sportivii de la CSS Hunedoara, antrenaţi de Emil Nicoară şi Ioan Boca, au reuşit cinci clasări pe locul I. Toţi cei 63 de luptători care au fost pe podium la cele 21 de categorii ale Campionatului Judeţean şi-au câştigat dreptul de a concura la etapa zonală.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…