Concurs puternic
„Memorialul Gheorghe Luca” a fost un concurs foarte puternic, destinat sportivilor născuţi între anii 2004 şi 2009, astfel că în Banat au fost prezenţi 110 sportivi de la opt cluburi din ţară. Luptătorii deveni s-au ridicat la nivelul competiţiei, cucerind 16 medalii, dintre care două de aur, şapte de argint şi şapte de bronz. Astfel, Sorana Moravan şi Iulia Alexa au ocupat fiecare primul loc la categoriile la care au luat startul iar cei şapte deveni clasaţi pe locul 2 au fost Ariana Indrieş, Robert Panta, Cristi Bezercu, Sergiu Avădanei, Rareş Drăgan, George Draia şi Samuel Ciucor. Pe treapta a treia a podiumului au urcat Larisa Alexa, Laurenţiu Ursa, Laurenţiu Logojan, Eduard Draia, Marius Scornea, Bogdan Roman şi Dragoş Bogdan.
Antrenorul, mulţumit de elevii săi
La ultimul concurs al anului, antrenorul Suraj Moravan s-a declarat mulţumit de evoluţiile elevilor săi, punctând că anul 2016 a fost unul excelent din punct de vedere al rezultatelor. „Sunt foarte mulţumit atât de rezultatele de la Lugoj cât şi de modul cum au luptat copiii. Majoritatea au întâlnit adversari foarte buni şi cu câţiva ani ani mai mari, mulţi dintre sportivii prezenţi fiind medaliaţi la concursurile naţionale. Vreau să mulţumesc pe această cale, pentru ajutorul acordat de a fi prezenţi la acest concurs, lui Ovidiu Draia, un mare iubitor al sportului şi al luptelor. Am încheiat un an 2016 foarte bun, în care am avut prestaţii excelente atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional”, a declarat antrenorul luptătorilor de la CNS Cetate Deva. (Ovidiu Mănăstire)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…