La Deva, în sala de lupte libere de la CNS Cetate Deva, se vor desfăşura astăzi şi mâine întrecerile celei de a şaptea ediţii a tradiţionalului turneu de lupte libere, dotat cu trofeul Cupa Cetăţii- competiţie organizată în memoria prof. Valentin Carasiniu şi antrenorului Vasile Diaconu.
Organizatorii evenimentului, CNS Cetate Deva, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport şi Asociaţia Judeţeană de Lupte se aşteaptă la un număr record de participanţi la aceste întreceri tradiţionale adresate tinerilor de la categoriile copiilor I şi II. Au confirmat prezenţa la Deva, reprezentanţii de la CS Reghin, CSM Drobeta Tr. Severin, CSS Dinamo Braşov, CSS şi CSM Reşiţa, Viitorul Cluj Napoca, CSS Tg. Jiu, CSS Odorheiu Secuiesc, CSS şi CSM Tg. Mureş, CSS Jimbolia, CSS Lugoj, CSS şi CSM Timişoara, CS Inter Petrila, CSS Călăraşi, CS Dobra, CS Limanu, CS Caransebeş şi invitaţii din Republica Moldova, de la CS Chişinău şi din Ucraina, de la CS Cernăuţi.
Competiţia este adresată atât fetelor cât şi băieţilor, iar organizatorii au pregătit ca de fiecare dată premii pentru cei care vor urca pe podiumul de premiere şi la ediţia din acest an. Pentru cei interesaţi, astăzi sunt validările şi şedinţa tehnică, iar mâine, 30 noiembrie, începând cu orele 9 sunt programate întrecerile, urmând ca seara, în jurul orelor 19.00, să se desfăşoare festivitatea de premiere.
Am menţionat în numărul de ieri de performanţele luptătorilor de la CSS Petroşani, care au urcat pe podiumul de premiere la întrecerile de la Tg. Jiu, din cadrul ediţiei din acest an a Cupei României.
Avem datele complete şi precizăm că şi sportivii de la CNS Cetate Deva s-au numărat printre cei care au urcat pe podiumul de premiere, atât la masculin cât şi la feminin. Ionuţ Stoian s-a clasat pe locul al doilea şi a adus o medalie de argint de la Tg. Jiu la categoria 60 kg, iar Răducu Cojocaru a cucerit o medalie de bronz la 80 kg. S-au mai evidenţiat Alexandru Tamaş (locul V la 55 kg), Mirabela Văcăraşu (locul 4 la 61 kg) şi Andrei Buţurcă (locul VII la 55 kg.)
VĂ INFORMĂM CĂ VINERI 20.12.2024, ÎN COMUNA BĂCIA VA AVEA LOC O ACȚIUNE DE COLECTARE…
Vă informăm despre activitățile recente ale Primăriei Comunei Rau de Mori: - S-au reparat și…
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…