Categories: Sport

Lupte libere. Deveanca Denisa Fodor, pe podium la Reşiţa

Nicolae Gavrea

Federaţia Română de Lupte a organizat la finalul săptămânii trecute în Reşiţa întreceri din cadrul finalei Campionatului Naţional de Lupte ediţia 2019, la toate cele trei secţiuni, lupte libere, lupte greco-romane şi lupte feminine, la care au participat sportivii de la categoria seniori de la toate secţiile din ţară.

Au fost admişi la aceste întreceri şi sportivi de la categoriile cadeţi şi tineret, competiţia având rolul de preselecţie pentru alcătuirea loturilor cu care România va ataca calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 202O.
Spre surpriza generală, Denisa Fodor (foto), elevă în cadrul L.P.S. „Cetate“ Deva, pregătită de prof. Suraj Moravan, a cucerit medalia de bronz la aceste întreceri finale ale Campionatului Naţional de Seniori, ea fiind încă încadrată la nivelul categoriei juniori- cadeţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago