„Lux”, scump plătit
Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani a plătit cu vârf şi îndesat pentru tupeul de a juca un amical de „lux” cu REC Timişoara, „studenţii” antrenaţi de Alexandru Lupu fiind învinşi de campionii României cu scorul de 97-0.
Eşec la pielea goală
Antrenorul timişorenilor, Daniel de Villiers, a folosit puţini jucători din formula de bază, iar jucătorii care au fost convocaţi la lotul naţional au intrat doar pe finalul partidei, dar chiar şi aşa, diferenţa între cele două combatante a fost imensă. Divizionara secundă Ştiinţa Petroşani nu a putut emite nici un fel de pretenţii în faţa campionilor. Conache a dat startul iureşului ofensiv al galben-albaştrilor încă din minutul trei, iar până la pauză, cei de la RCM aveau deja 10 eseuri în cont, câte trei semnate de Shennan şi Anesi, două bifate de Umaga şi câte unul de către Kinikinilau şi Conache, ultimul reuşind să transforme 7 din cele 10 reuşite, astfel că scorul pauzei a fost de 64-0. Rugbiştii timişoreni nu s-au oprit nici în partea a doua a jocului, când au fost efectuate mai multe schimbări în echipă. RCM Timişoara a mai reuşit încă cinci eseuri prin Popârlan, Kinikinilau, Shennan, Burcea şi Lazăr, două dintre ele transformate de Conache şi două de către Calafeteanu, astfel că scorul final al meciului de pregătire a fost stabilit la 97-0.
„Din păcate, nu s-a putut perfecta un al doilea meci cu o echipă mai de top, dar ne mulţumim şi cu acest antrenament. Echipa din Petroşani s-a comportat destul de bine, deşi nu ne-au pus foarte tare în dificultate. Nu sunt foarte sigur că-l putem numi meci, cu tot respectul, dar a fost cu siguranţă un antrenament bun. Am reuşit să-i introducem şi pe băieţii care au fost convocaţi la lotul naţional în ceea ce pregătim de aproape trei luni. Acesta este ultimul joc înainte de a începe campionatul şi am vrut să verificăm anumite lucruri, am încercat câteva combinaţii noi şi sunt mulţumit de ceea ce a arătat echipa”, a spus antrenorul Daniel de Villiers. Din echipa timişoreană nu au lipsit cei trei foşti jucători ai Ştiinţei: Militaru, Mureşan şi Sabău.
Săptămâna aceasta, Ştiinţa Petroşani va debuta în Divizia Naţională, acasă, cu CS Năvodari, sâmbătă, 29 martie.