Cam aşa spunea Zeus – cum se arată în Banchetul lui Platon -, despre tocmirea omului, devenit obraznic după ce fusese clădit întreg: „Cred c-am găsit mijlocul de-a sili pe oameni să-şi lase obrăznicia. Îi voi face mai slabi. Iată, am să-i tai în două pe fiecare şi-au să se facă pe dată mai neputincioşi; ba, ne-or fi şi mai productivi, din cauza numărului mai mare. Şi vor umbla drept, pe două picioare. Dar dacă şi aşa se vor arăta necuviincioşi, nevoind să se potolească, iarăşi am să-i tai în două – zise dânsul -, ca să umble pe un singur picior, sărind ca şchiopii.“.
Soluţia şefului zeilor are o poticneală ce ne urmăreşte şi acum: slăbiciunea nu l-a făcut pe om deloc mai puţin obraznic, mai puţin arogant, mai puţin dispreţuitor faţă de orice e valoare sănătoasă, întreagă. Privind scena politică românească din ultima vreme, mi se confirmă acest lucru.
Într-un soi de potriveală din condei, să observăm că puterea politică în România a fost sănătos despicată, dar nu de zei, ci de Mama Lăcomie. Până aici, raţionamentul comparat merge uns parţial: deveniră politicienii puterii mai mulţi, dar cu productivitatea n-a mers nicicum. Cele două membre pe care se sprijină puterea politică românească nu reuşesc în nici un fel să folosească la mers. Gigantul a încremenit şi nu se poate urni, nici înainte, nici îndărăt.
Faptul că nu se urneşte din loc, întocmai pronosticului sumbru al celui din vârful muntelui, nu a împiedicat puterea politică românească să se arate necuviincioasă faţă de adevăratul stăpân, cel popor cu multe necazuri.
Mintenaş, după cum bubuie şi fulgeră pe înălţimi, cred că se face şi ultima operaţie: tăierea bipedului inert în două. Aici, cred că scenariul şefului de Olimp se arată posibil, chiar în detaliile lui hilare: momentul separării celor două membre nefolositoare împreună va fi acela al declanşării ţopăitului într-un picior. Necazul este că acest ţopăit, fiecare membru în legea şi drumul lui, nu va schimba nimic: necuviinţa şi lipsa de bun simţ se vor vedea doar împrăştiate, fără pericol să dispară pe undeva, prin normalitate.
Fără îndoială că modelul logicii pedepsitoare a celui cu fulgerul la subraţ are un viciu de orientare: tăieturile trebuie făcute pe orizontală, nu pe verticală.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…
View Comments
Valodea, la care Zeus te-ai referit. La ala cu taieturile la salarii si pensii?