Categories: Actualitate

Măgării cu încredinţare directă


Aşa cum bine se ştie, nu-i administraţie publică românească aceea care nu face măcar câteva achiziţii publice cu dedicaţie. Unele primării sunt ştiute bine că răsplătesc prietenia electorală a unor firme cu contracte oferite direct, fără licitaţie. Până acum, toată această afacere, cu nuanţe crude de corupţie, învelită legal, era mai complicată, dacă edilii doreau să bage sume mai mari în buzunarele prietenilor, limitarea încredinţărilor directe la 15.000 de euro, solicitând şi împărţirea contractelor pe felii de aceeaşi măsură. Dar gata!
Majoritatea parlamentară a dispus ridicarea pragului maximal până la care se poate face atribuire directă de contract, fără licitaţie, de la 15.000 de euro la 30.000 de euro, în cazul produselor şi serviciilor, şi de la 15.000 de euro la 100.000 de euro, în cazul lucrărilor. Ei, parcă le-a mai venit inima la loc edililor noştri: în sfârşit, pot încasa şi ei comisioane mai serioase şi-şi pot plăti datoriile electorale chiar şi într-o singură tranşă! Pentru că nu va mai fi nevoie de licitaţie ca un primar tare pe consiliul lui să dea lucrări de câte 100.000 de euro amicilor de portofel. Asta da treabă serioasă!
Mama ei de demagogie, iar m-a trăznit în moalele memoriei! Păi, prin 2010, pesediştii au sărit la gâtul Guvernului Boc, care intenţiona exact acelaşi lucru, să mărească pragul impus pentru achiziţiile publice de la 15.000 la 50.000 de euro. Pesediştii îi acuzau atunci pe pedelişti că se pregătesc, prin intenţia de ridicare a pragului la achiziţii, să dea „un mare tun cu bani publici”. Acum, aceiaşi pesedişti, în pas de doi cu liberalii, ridică ei pragul, chiar până la 100.000 de euro, arătând că supărarea de atunci era că nu profitau ei de „tunul respectiv”, nu că cetăţeanul român ar fi furat de politicienii lui Boc! Asinus asinorum in sæcula sæculorum.
Cum statisticile arată că aproape jumătate din contractele cu statul sunt „cu dedicaţie”, va fi prăduială mare pe banii noştri.
Aşadar, începând chiar din această lună, edilul isteţ şi-a comandat portofel XXL şi s-a pornit pe cugetat: „o pensulă 30.000 de euro, un bidon de vopsea 30.000 de euro, vopsitul unei uşi 100.000 de euro, astfel, din renovarea căminului cultural îmi cumpăr primele case din acest mandat; luna viitoare, mă mai gândesc!”.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Valodea, desi transpiri basism si pdlism prin toti porii, de data asta ai dreptate. Si inca mare.

  • Domnule gicu,
    Dumneavoastră insistați în a-mi pune în cârcă o atitudine, departe de realitate. Cu un minimum de informare (există Google), puteați afla că ceea ce îmi reproșați e departe de adevăr. Vă recomand să citiți măcar câteva texte pe care le-am publicat, cu ceva ani în urmă, e drept, dar nici nu am mai activat în presă între timp, decât meteoric, poate vă lămuriți: http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=125, http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=113, http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=114). Faptul că textele mele țintesc acum incapacitatea actualei puteri de a fi coerentă și eficientă, demagogia sa, abuzul transparent asupra Constituției, e rezultatul acțiunilor acestei puteri, nu a determinației mele politice, care nu există. Nu sunt necăjit pe comentariu, ci pe insistența cu care repetați același lucru neargumentat. Mulțumesc.

  • Ati ajuns sa faceti o scoala si o facultate si sa munciti la stat,functionari publici la stat , sa fiti platiti de cetatenii civili din taxele si impozitele pe care le dau si ati inceput sa furati din banii publici ai saracilor de investitii pentru locuri de munca si locuinta , nerusinati ce sunteti ,sunteti un exemplu de hoti pentru societate nu cetateni cu caracter si onoare si respect , ati inceput sa faceti abuzuri grave , torturati cetateni nevinovati ,dati solutii gresite in dosare cu buna stiinta , pentru mine voi care ati incalcat legea sunteti INTERLOPI cu LEGITIMATIE de la STAT si pentru asta o sa va afisez in fiecare zi ,la Gazeta de Perete a Infractorilor celor mai periculosi pentru societatea civila !

    Justitiarul de Hunedoara

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat cârcotașii ăștia cărora nu le sca­pă nimic că un examen pentru un post…

2 zile ago

Bulina albă

Liviu Simedroni, primarul din Răchitova Pentru că își încheie mandatul cu fruntea sus, reușind, de-a…

2 zile ago

Bulina neagră

Dragoș C., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

2 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 18-19 septembrie 2024, doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse,…

2 zile ago

Zeci de pompieri hunedoreni au pornit spre zonele inundate

Un număr de 32 de pompieri hune­do­reni au pornit spre zonele afectate de inundații din…

2 zile ago

Cum a ajuns un tânăr de 27 de ani să moară după administrarea vaccinului anti-COVID. Sângerări și cheaguri în creier

O anchetă privind moartea unui tânăr din cauza unui cheag de sânge apărut pe fondul…

2 zile ago