Mai ceva ca-n filme: Şi-a strâns copilul la piept după 18 ani

Carmen Cosman

Deşi toată lumea încerca să-i spună că e imposibil să mai fie în viaţă, o femeie din Vulcan nu a încetat nici un moment să spere că îşi va regăsi odată copilul pe care l-a pierdut când acesta avea doar opt ani. Şi după mai bine de 18 ani, minunea s-a întâmplat, iar mama a putut să-şi îmbrăţişeze din nou fiul, acum, bărbat în toată regula.

Nu a dat nici un semn, ani de zile

Poliţiştii din Vulcan au reuşit să rezolve un caz extrem de dificil, care, deşi aproape toată lumea era sceptică, a avut un final fericit. După 18 ani de când fiul ei a fugit de lângă ea, o femeie din Vulcan l-a regăsit, la sute de kilometri distanţă, în Iaşi, acum, bărbat în toată firea. „Finalul este fericit atât pentru familia tânărului, cât şi pentru noi, ca poliţişti”, a declarat Iulia Briciu, agent principal la Poliţia municipiului Vulcan.
Mama nu a încetat nici un moment să spere că îl va strânge din nou la piept şi simţea că nu e mort, chiar şi atunci când persoanele apropiate ei încercau să o convingă că este aproape imposibil să mai fie în viaţă şi să nu fi dat un semn atâta vreme. „Tot timpul, am sperat că o să-l văd din nou şi am avut încredere în Dumnezeu că va ajunge la mine şi o să fie sănătos. Nu puteam suporta să-mi spună cineva că e mort. Tot cu gândul la el am fost şi l-am căutat mereu. Când l-am găsit, i-am mulţumit lui Dumnezeu că trăieşte şi este sănătos”, povesteşte cu lacrimi în ochi Culina Vieriu (foto), mama băiatului, în timp ce strânge la piept poza fiului ei de când avea opt ani şi cu care a dormit lângă ea atâta timp.

Şi-a pierdut memoria

Cazul băiatului este, parcă, desprins din filme. În decembrie 1992, Spiridon Ionel Andronache a dispărut fără urmă, după ce mama sa l-a trimis să ducă gunoiul. Avea doar opt ani şi parcă a intrat în pământ. Disperată, femeia l-a căutat peste tot şi, când şi-a dat seama că nu e nici o şansă să-l găsească, s-a dus ţintă la poliţie, unde a reclamat dispariţia. Mama pierduse deja un copil, care a murit de mic, şi nu putea suporta gândul că mai rămâne fără unul. Au urmat zeci de declaraţii, audieri de martori, poze prezentate femeii cu diverşi copii găsiţi decedaţi, dar nici unul nu era Ionel. În luna martie, însă, s-a produs imposibilul. Un bărbat din Iaşi, Marian Bichiu, a sunat la poliţie şi le-a spus că are bănuiala că el este acel copil dat în urmărire încă din 1993. Tânărul le-a declarat poliţiştilor că, după fuga de la domiciliu, a vagabondat aproximativ un an prin trenuri, gări şi autogări, după care a ajuns într-un centru de minori din Braşov sau Sinaia, de unde a fugit ulterior, iar în 1994, a ajuns într-un centru de copii din Capitală. În anul 1995, a fugit din nou şi şi-a pierdut memoria după ce a fost bătut crunt de alţi copii mai mari. A ajuns într-un centru din Iaşi şi, cum îi trebuia totuşi o identitate, în 1999, pe cale judecătorească, a primit numele de Marian Bichiu şi, o dată cu noua identitate, un certificat de naştere. În 2000, a început să-şi reamintească diverse lucruri din copilărie şi, chiar numele purtat anterior, aşa că a intrat pe pagina de Internet a Poliţiei Române, la rubrica „Copii Dispăruţi“. A dat de fotografia lui de când era copil şi a decis să sune la poliţie, încurajat de femeia care l-a luat în gazdă după ce a devenit major şi pe care o simţea ca pe o a doua mamă.

Analizele ADN au dat verdictul

„În data de 3 martie, a venit la Poliţia Vulcan, a fost audiat, amprentat şi i s-au recoltat probe biologice. Am chemat-o şi pe mama lui, care l-a recunoscut imediat”, a mai spus Iulia Briciu. Pentru mamă, fericirea nu se poate descrie în cuvinte. Când a intrat pe uşă şi l-a văzut, nu a avut nici un dubiu că este fiul ei, pe care de altfel, îl recunoscuse deja în poze. Chiar şi copilul, care îşi va recăpăta numele de Ionel Spiridon Andronache, a ştiut imediat că aceasta este femeia de lângă care a fugit în urmă cu 18 ani şi, mai mult, a cunoscut drumul până acasă. Iar rezultatele ADN, care au sosit recent de la Institutul de Medicină Legală, nu au făcut altceva, decât să întărească ceea ce deja ştiau amândoi, adică legătura de sânge dintre ei. Acum, mama, care este din nou fericită, mai speră că, în curând, băiatul ei cel mare va veni acasă, să locuiască împreună cu ea şi surorile lui, dar numai după ce îşi va găsi aici un serviciu.