Categories: Actualitate

Mai mult interes pentru asigurările de răspundere civilă

Cristina Ghenea

Hunedorenii încep să fie tot mai interesaţi de asigurările de răspundere civilă. Deşi încă mulţi dintre cetăţeni le privesc ca fiind nişte cheltuieli nejustificate, unii iau exemplul celor din ţărilor vestice şi îşi încheie o astfel de poliţă, pentru a evita situaţiile neprevăzute în care îi pot afecta pe cei din jurul lor.

Poliţele care-ţi plătesc greşelile
Potrivit asiguratorilor, poliţele pentru răspundere civilă acoperă orice fel de pagubă produsă de persoana asigurată. De exemplu, mulţi patroni de restaurante din judeţul nostru au o astfel de poliţă pentru cazurile în care clienţii suferă o indigestie după ce mănâncă în localurile lor. De altfel, şi proprietarii de pensiuni şi moteluri sunt interesaţi de asigurarea de răspundere civilă, care îi poate ajuta în cazul în care un incendiu ar distruge bagajele persoanelor cazate la ei. Mai mult, aceste asigurări pot fi încheiate şi de persoanele fizice. „Oricine poate greşi, iar aceste poliţe vin în ajutorul cetăţenilor care trebuie să-şi plătească greşelile. De exemplu, dacă un copil sparge geamul vecinului cu mingea, la joacă, părintele poate folosi asigurarea de răspundere civilă pentru a plăti paguba. La fel şi în cazul în care micuţul dărâmă ceva scump de pe raftul unui magazin“, a precizat Marius Barabaş, directorul sucursalei Allianz Ţiriac din Deva. Acesta a mai precizat că poliţa poate fi încheiată şi pentru locuinţă, acoperind astfel cheltuielile necesare despăgubirii vecinului, în cazul unei inundaţii, de exemplu. Pentru aceasta, preţurile pornesc de la 68 de lei pe an, pentru o sumă asigurată de 40.000 de lei, iar pentru persoanele fizice, preţurile variază între 30 şi 53 de euro pe an, pentru o sumă asigurată care poate atinge şi 10.000 de euro.
Asiguratorii mai spun că în diferite profesii, încheierea unor astfel de poliţe este chiar obligatorie şi astfel, fiecare medic, expert contabil sau notar, dar şi firmele de transport în comun ar trebui să aibă asigurare de răspundere civilă. Mai mult, în străinătate, de exemplu, şi chiriaşii sunt obligaţi să aibă încheiată o asemenea poliţă, pentru a-l putea despăgubi pe proprietar în cazul în care îi distruge ceva din locuinţă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago