Categories: Sport

Mai multe selecţionate, decât burse

Antrenorii de la CNS „Cetate” Deva au încheiat procesul de selecţie din cadrul campaniei naţionale „Ţară! Ţară! vrem campioane”, derulată la nivel naţional în parteneriat cu compania Petrom OMV.
Tehnicienii au constatat cu bucurie că sunt şi părinţi dispuşi să suporte o parte din cheltuielile cu pregătirea fetelor lor, astfel că au fost selecţionate mai multe fetiţe decât bursele puse la dispoziţie de partenerii Federaţiei Române de Gimnastică. „Au fost selecţionate 31 de fetiţe, cu vârste între 5 şi 10 ani care vor beneficia de burse integrale pentru pregătire în cadrul programului derulat cu Petrom. În plus, au fost incluse în program şi alte 12 de fetiţe pentru care părinţii au acceptat să le achite cheltuielile cu masa, întrucât cazarea este asigurată de club. Credem că în acest fel ne-am asigurat un lot generos de sportive şi vom avea pe cine conta şi în cazul unor posibile retrageri ori nedorite accidentări”, a precizat Adrian Liga (foto), directorul CNS „Cetate” Deva. Clubul din Deva găzduieşte unul dintre cele cinci centre din ţară unde se vor pregăti sportive pentru a asigura viitorul gimnasticii româneşti. (C.Marinuţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum functioneaza turneele de poker online

In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…

6 zile ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

ANUNŢ

2 săptămâni ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 săptămâni ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 săptămâni ago