Două informaţii care au circulat în ultimele zile mi-au atras atenţia în mod special: una legată de scăderea populaţiei judeţului Hunedoara, cealaltă, extrasă din câteva declaraţii ale consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
Prima informaţie avertizează că populaţia judeţului Hunedoara a scăzut cu vreo 70.000 de suflete (cât toată Deva şi încă 5 comune serioase!) între 2002 şi 2011 şi de plecat la muncă prin Europa, doar 15.000 din acestea. De unde vine acest necaz, e greu de spus cu certitudine. Cel mai probabil, cauza principală a acestei scăderi de populaţie este sărăcia. Să ne gândim la faptul că, numai din industriile siderurgică şi extractivă hunedorene au fost trimişi acasă peste 50.000 de angajaţi. O parte a plecat spre alte zone din ţară, altă parte a intrat în sistemul umilitor al ajutoarelor şi programelor sociale, doar câţiva reuşind să răzbească decent. Extinderea sărăciei a mai adus o nenorocire: scăderea natalităţii. Într-o analiză realizată de Econtext, în perioada 1990 – 2010, cea mai mare scădere a natalităţii, de 50 la sută, s-a înregistrat în judeţul Hunedoara. Şi, dacă tot suntem aici, o alta, din aceeaşi sursă, plasează judeţul Hunedoara pe locul 5 în ţară la numărul persoanelor care supravieţuiesc apelând la cantinele sociale.
Dincolo de date statistice, e suficient să ne uităm în jur, să-i ascultăm pe oameni povestindu-şi necazurile şi vom pricepe că sărăcia nu dă înapoi nici un pas în judeţul Hunedoara. Acum, să notăm cauza sărăciei, după Adrian Vasilescu, consilierul şefului BNR: noi, românii, preferăm să ne târâm în coada Europei, în loc să facem economia să meargă.
Restrângând declaraţia, noi, hunedorenii, nu am vrea să facem economia locală să meargă, preferând să stăm ca asistaţii sociali la mila autorităţilor. Dar nu e deloc aşa, nici în cazul Hunedoarei, nici în cazul României. Nu cetăţenii sunt cei care refuză dezvoltarea economică, ci politicienii care se tot rotesc la guvernare doar pentru „dezvoltarea” propriilor averi. Ce pot face zeci de mii de cetăţeni hunedoreni care vor dezvoltare economică, în faţa deciziilor guvernamentale care restrâng până spre dispariţie toate activităţile economice serioase şi nu pun nimic în loc? Dar sărăcia nu e aşa fioroasă, când o priveşti din fotoliu de bancher sau ministru: pentru locuitorii fotoliilor e numai un moft de-al nostru.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
DeciDl Volodia sa inteleg ca tot hunedorerii sunt vinovati ca economia nu duduie?;care este politica locala?unde sunt fondurile europene atrase?in gondole sau refacerea cetatii?ce fac liderii judetului in atragerea investitorilor?nimic sau mai nimic;si atunci?tot hunedoreanul e vinovat!POLITRUCII SUNT CURATI,sa inteleg?
@carsan ioan
Dacă citiți cu atenție, textul spune: „Nu cetăţenii sunt cei care refuză dezvoltarea economică, ci politicienii care se tot rotesc la guvernare doar pentru „dezvoltarea” propriilor averi.”. Mulțumesc.