Mai multe persoane care au vrut să petreacă câteva zile pe malul Lacului Cinciş au făcut cale întoarsă, când au dat cu ochii de munţii de mizerie din această zonă de agrement.
Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Hunedoara au anunţat că pleacă în control şi s-ar putea lăsa cu amenzi pentru Primăria din Teliucu Inferior, care are în grijă malul lacului. „Este o mizerie de nedescris. Este ceva de neimaginat pentru această zonă frumoasă, de care ne batem joc. Unii vin aici şi se aşează chiar lângă mormanele de mizerii”, ne-a declarat una din persoanele care au vizitat, Lacul Cinciş şi s-a arătat şocată de ce a văzut acolo.
Fiecare cu curăţenia lui
„Verificăm permanent zona respectivă. Strângerea gunoiului de pe malul lacului revine însă firmei de salubritate cu care Primăria Teliucu Inferior are contract, în timp ce la baraj noi facem curăţenie. Sunt acolo cinci oameni care lucrează în ture”, a declarat Grigorie Burjan, şeful SGA Hunedoara. Acesta spune că, din cauza mizeriei, Primăria Teliucu Inferior a mai primit avertismente, însă niciodată nu au fost aplicate amenzi. Grigorie Burjan susţine că au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanţii administraţiei publice locale, în care s-a discutat acest aspect, şi au fost organizate campanii pentru ecologizarea malurilor Lacului Cinciş. Fără folos, însă. „În primăvară, am adunat mii de saci de gunoi şi vom mai organiza o acţiune de acest gen în septembrie sau octombrie”, spune şeful SGA Hunedoara. Între timp, până când cineva nu va lua taurul de coarne şi îi va amenda drastic pe cei care lasă munţi de gunoaie în urma lor, turiştii vor da cu ochii de grămezile de deşeuri urât mirositoare. (C. Cosman)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…