Mamă şi copil, accidentaţi grav la săniuş
Un moment care s-a dorit a fi distractiv s-a transformat pentru o mamă şi copilul său într-o tragedie. Femeia de 36 de ani, din comuna Teliucu Inferior şi copilul său de şase ani au fost accidentaţi grav, în timp ce se dădeau cu sania. Ambii se aflau pe o sanie, coborând în pantă, pe strada Cireşilor din Cinciş şi au ieşit, fără să se sigure, în strada Zorilor. Moment în care au fost loviţi de un autoturism condus de o femeie, tot de 36 de ani şi din aceeaşi comună cu victimele. Cei doi s-au ales cu răni grave, fiind duşi la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale. În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală. (N. Bumbac)