Femeia, terorizată de-a lungul timpului, a venit cu o solicitare fără precedent în fața unui judecător din Deva. A cerut ca instanța să dea o hotărâre prin care fiul ei să nu se mai poată apropia de ea pentru totdeauna.
Fără venituri
Femeia, victima propriului fiu, le-a povestit judecătorilor că ultima dată a fost agresată pentru că i-a cerut copilului să închidă un geam, afară fiind caniculă, iar ea are grave probleme de sănătate. Fiul a prins-o de umărul drept și mâna stângă, a bruscat-o și a împins-o. Fiindu-i teamă că agresiunile vor continua, femeia a ieșit din locuință. În urma agresiunii, victima a suferit leziuni ce necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații. Victima este încadrată în gradul I de handicap și beneficiază și de pensie de urmaș. A adăugat că fiul său nu are venituri. Instanța arată și că agresorul consumă frecvent alcool, precum și faptul că, anterior, victima a suferit agresiuni verbale. Femeia, prezentă în fața instanței, a precizat că își însușește cererea Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, dar solicită luarea măsurilor pentru totdeauna, deoarece îi este frică de fiul, se arată în dosar. Instanța a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și a dispus ca timp de șase luni individul să nu se mai apropie de mama sa. (M.Gânju).
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…