Mandatele de consilieri locali ai membrilor AUR Deva, invalidate din nou
Mandatele celor doi membri ai Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) au fost din nou invalidate de către magistraţi de la Judecătoria Deva. Reamintim că, la alegerile locale, cei de la AUR au reuşit să câştige două locuri în Consiliul Local Deva. Respectiv, Anamaria Gavrilă, care se afla prima pe lista consilierilor, şi Tiberiu Barstan, pe poziţia a doua, urmau să fie validaţi ca aleşi locali în Deva. Cei doi au acuzat-o pe Laura Sârbu, secretarul general al municipiului Deva că nu a depus dosarele lor la judecătorie şi de aceea, mandatele lor nu au fost validate.
Dar, cum spune legea, în termen de 15 zile trebuiau depuse alte do-sare la secretarul general al municipiului, care urma să le trimită la Judecătoria Deva pentru validarea lor. În timp ce celelalte partide nu au avut nici o problemă, s-au încadrat în termenul prevăzut de lege pentru depunerea dosarelor, cei de la AUR nu au făcut-o.
„Termenul de 15 zile este termen de decădere, caz în care secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale transmite judecătoriei documentele care i-au fost puse la dispoziţie înăuntrul acestui termen, precum şi o adresă prin care propune validarea consilierilor care au depus documentele prevăzute la alin (2) sau, după caz, invalidarea consilierilor care nu au depus aceste documente”, arată Noul Cod Administrativ.
Cu toate acestea, Anamaria Gavrilă şi Tiberiu Barstan au susţinut că au depus documentele în termenul prevăzut de lege. Au atacat, aşadar, decizia Judecătoriei Deva. Tribunalul Hunedoara a hotărât ca dosarul să fie retrimis Judecătoriei Deva pentru rejudecare.
Ieri, judecătorii au dat soluţia în cazul cererii de validare a mandatelor celor doi membri AUR Deva, ei menţinând invalidarea mandatelor acestora.
„Respinge cererea formulată de petentul Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Deva. Invalidează alegerea numiţilor Bârstan Tiberiu Claudiu, membru al Alianţei Pentru Unirea Românilor, Gavrilă Anamaria, membru al Alianţei Pentru Unirea Românilor în funcţia de consilier local al municipiului Deva, judeţ Hunedoara. În temeiul prevederilor art. 114 alin.5 din OUG 57/2019, prezenta încheiere se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale municipiul Deva. Cu apel, în termen de 3 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Deva”, se arată în decizia Judecătoriei Deva. Cei doi pot face apel, care va fi judecat la Tribunalul Hunedoara. Consiliul Local Deva funcţionează în prezent cu 14 membri, din 21.