Magdalena Șerban
Recent, la București a avut loc gala Romanian Healthcare Awards 2023, singura competiție cu juriu internațional dedicată profesioniștilor din sănătate din România. CAS Hunedoara a primit premiul de excelență la categoria ”Campania medicală a anului”.
Efort comun. Meritul echipei
„Nominalizarea și premiul de excelență decernat la prestigiosul eveniment organizat de Spațiul Medical sunt onorante pentru noi. Campania medicală ȘANSE REALE ÎN LUPTA CU CANCERUL. CUM PREVENIM, TRATĂM ȘI ÎNVINGEM BOALA SECOLULUI a fost un real succes și a fost apreciată de juriul internațional, prezidat de doamna conf. univ. Diana Loreta Păun.
Le mulțumesc organizatorilor galei, dar și colegilor mei, în special doamnelor Ecaterina Cumpănașu și Nicoleta Pârva. Această distincție o dedicăm tuturor pacienților oncologici din județul Hunedoara și vom lupta în continuare pentru a le asigura acces la detecție timpurie, diagnostic și tratament”, a transmis Adrian David, directorul general al CAS Hunedoara. De precizat că proiectele înscrise în cele șapte categorii ale competiției, respectiv „Medicul Anului”, „Echipa Medicală a Anului”, „Spitalul Anului”, „Proiectul de Cercetare al Anului”, „Calitatea Serviciilor Medicale și Siguranța Pacientului”, „Campania Medicală a Anului” și „Inovația Medicală a Anului” au fost evaluate de un juriu internațional, format din 28 de membrii din 9 țări: România, Polonia, Bulgaria, Portugalia, Norvegia, Germania, Irlanda, Republica Moldova și Danemarca. Evenimentul își propune să identifice și să aprecieze exemplele de bună practică din sistemul medical românesc, reușitele individuale și de echipă. Este un proiect al celor de la Spațiul Medical, o platformă de comunicare, comunitate profesională și de business dedicată profesioniștilor din sănătate. Înscrierea la această competiție a fost gratuită.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…