Mania încordării
Muşchii cetăţeanului român sunt puşi la mare încordare în ultimii ani, iar timpul nu face altceva, decât să intensifice acest efort cu virtuţi mai degrabă estetice, decât practice. Chiar în societatea civilă românească, leneşă în cea mai mare parte a timpului, încordarea muşchiului cetăţenesc reuşeşte să provoace spectacol public şi agitaţie, în cantităţi mai mari sau mai mici.
La Deva, un grup de cetăţeni şi-a încordat muşchii împotriva unei investiţii, Aqualand. În nici un fel nu am reuşit să dibuiesc dacă aceşti cetăţeni chiar au avut speranţa că o astfel de investiţie va fi pusă la pământ din motive ce ţin mai mult de ambiţie, decât de o mare nenorocire. Într-o primă etapă, cu ajutorul muşchilor clujeni ai unui ONG, cetăţenii încordaţi au câştigat un proces şi au lăsat fără autorizaţie de mediu staţia de cogenerare a complexului acvatic. După ce a propus remedierea „marilor necazuri” provocate cetăţenilor, Aqualand a mai cerut o autorizaţie de mediu, pentru lucrările de retehnologizare, cetăţenii tot nu s-au lăsat convinşi şi au contestat. Fără rost, pentru că autorizaţia a fost primită deja. Astăzi, în faţa instanţei, complexul Aqualand cere anularea vechii sentinţe de retragere a autorizaţiei pentru staţia de cogenerare şi, dacă va obţine această anulare, ajunge de unde a început. Trăgând linie, din încordarea cetăţenească, în afara satisfacţiilor de moment, rămâne doar o pierdere de timp şi bani.
Alt gen de încordare cetăţenească este a celor care protestează împotriva proiectului Roşia Montană. O încordare de anvergură, la cote înalte. Dacă, aşa cum îi văd bâlbâind pe politicieni, proiectul se realizează totuşi, sub linie ce va rămâne? Poate un bun antrenament în ale marilor proteste. Atât.
Deasupra încordărilor cetăţeneşti stă încordarea politicianului arogant. El încalcă legea, porcăieşte procurori de la înălţimea guvernului. Legea îi spune că greşeşte. Mânuitorii în drept ai legii îi spun că greşeşte. Jurnaliştii, cetăţenii români, politicienii străini, colegii de bancă îi spun că greşeşte. El spune că aşa fu pohta ce-o pohti şi că este deasupra greşelii. Când tragem linie şi aici, ce rămâne altceva, decât un încordat apărându-şi sudoarea de apropierea prosoapelor aruncate din toate colţurile ringului. Atât.