Categories: ComunitateFlash

Manualele şcolare trebuie revizuite

Cristina Ghenea

Începând din toamna acestui an, toate materialele didactice care conţin date statistice vor trebui schimbate. În manuale, hărţi şi tabele, vor fi introduse noile date colectate de Institutul Naţional de Statistică în urma recensământului.

Este vorba despre cea mai mare schimbare de materiale didactice din ultimii 10 ani, în ţară. Atât materia şcolară, cât şi cea universitară va trebui revizuită, pentru a actualiza datele cu rezultatele recensământului din 2011, rezultate care urmează să fie publicate în luna mai. „În general, e vorba despre materiale didactice ce ţin de Geografie, sau de Economie. Hărţile, tabelele şi manualele vor trebui revizuite, pentru a conţine datele actualizate ce ţin de populaţie“, a declarat inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru, şeful IŞJ Hunedoara. Acesta a adăugat că membrii Comisiei Naţionale de Curriculum, care funcţionează în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, vor stabili o readaptare a programei şcolare, în special la disciplinele care implică date statistice.
După ce se va stabili unde sunt necesare modificări, editurile se vor putea ocupa de revizuirea materialelor didactice. Acest lucru ar putea atrage o eventuală scumpire a manualelor, al căror preţ variază, în prezent, între 10 şi 18 lei – bucata. Potrivit şefului IŞJ Hunedoara, în judeţul nostru sunt 67.478 şcolari şi preşcolari, din care 16.506 fac parte din învăţământul gimnazial, iar 21.787 sunt la liceu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago