Marcel Morar a depus jurământul de subprefect al judeţului
Plouă cu subprefecţi în judeţ! Ieri, Marcel Morar, fostul director al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, a fost învestit în funcţia de subprefect al judeţului. Morar este cel de-al doilea subprefect, pentru că mai avem unul, pe Dorel Bretean. Şi actualul prefect, Călin Marian, a venit tot din funcţia de subprefect, după ce Vasilică Potecă a demisionat de la Prefectură ca să candideze la alegerile generale pentru Senatul României.
Ieri, la ceremonia organizată în sistem videoconferinţă, condusă de Gheorghe Sorescu, secretar de Stat şi Gheorghe Teodor, directorul Direcţiei Generale pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a participat Dorel Bretean, subprefect al judeţului Hunedoara.
Marcel Morar are 49 de ani, este licenţiat în istorie al „Universităţii Lucian Blaga” din Sibiu şi a absolvit un Master în specializarea „Istoria Transilvaniei”, în cadrul aceleiaşi universităţi. Până ieri a ocupat funcţia de Şef Birou – Biroul Administrare Unităţi de Învăţământ, Bunuri Culturale din cadrul Primăriei municipiului Deva.
În perioada 2006 – 2010 a condus, în calitate de director general – manager, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane-Deva iar între anii 2010 – 2012 a ocupat funcţia de viceprimar al municipiului Deva. (A. Năstase)