Ieri, la ceremonia organizată în sistem videoconferinţă, condusă de Gheorghe Sorescu, secretar de Stat şi Gheorghe Teodor, directorul Direcţiei Generale pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a participat Dorel Bretean, subprefect al judeţului Hunedoara.
Marcel Morar are 49 de ani, este licenţiat în istorie al „Universităţii Lucian Blaga” din Sibiu şi a absolvit un Master în specializarea „Istoria Transilvaniei”, în cadrul aceleiaşi universităţi. Până ieri a ocupat funcţia de Şef Birou – Biroul Administrare Unităţi de Învăţământ, Bunuri Culturale din cadrul Primăriei municipiului Deva.
În perioada 2006 – 2010 a condus, în calitate de director general – manager, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane-Deva iar între anii 2010 – 2012 a ocupat funcţia de viceprimar al municipiului Deva. (A. Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…