Comunitate

Mare sărbătoare pentru românii şi rutenii din Pojoga

Magdalena Șerban

Sâmbătă, a avut loc hramul Bisericii Sfinții Petru și Pavel din localitatea Pojoga, comuna Zam, Sfânta Liturghie arhierească fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, alături de un sobor de preoți. Români și ruteni, cu toții și-au unit rugăciunile, foarte multă lume fiind îmbrăcată în straie populare, ca semn de respect față de valorile și tradițiile creștine.

Două entități, dar o singură comunitate
În ultima perioadă, lăcașul sfânt a beneficiat de mai multe lucrări de reabilitare și dotare cu mobilier. Toto­dată, aici s-a construit o casă parohială care a primit și ea binecuvântare. La eveniment au luat parte primarul din Zam – Sorin Nistor, dr. Gheorghe Firczak – președintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România (UCRR), Francisc Gal – vicepreședinte UCRR și subsecre­tar de stat în Ministerul Muncii și Solida­rității Sociale, deputatul Iulius Firczak și Maria Bocicor, consilier local din partea UCRR și totodată președinte UCRR Filiala Hunedoara. „Este un eveniment marcant pentru noi, căci biserica unește și este alături de enoriașii săi, la bine și la greu. Un popor fără credință este unul pierdut, fiind esențială în definirea noastră, de când ne naștem și primim botezul și până trecem la cele veșnice. Aici s-a construit o casă parohială, într-un timp record, cu sprijinul enoriașilor și cu dedicarea și implicarea totală a părintelui paroh Florin Suba. S-au făcut lucrări la biserică, s-a luat mobilier nou, plus s-a pictat crucea din interiorul curții și multe altele. Ne bucură prezența domnului deputat Iulius Firczak și a președintelui Uniunii Culturale ale Rutenilor – domnul prof.dr. Gheorghe Firczak, rutenii fiind o comunitate extra­ordinar de unită, ce ne oferă un exemplu de urmat. Mai ales datorită implicării lor s-au putut face multe, aici. Comunitatea ruteană are o mare pondere în localită­țile Sălciva și Pojoga”, a subliniat pri­marul din Zam, Sorin Nistor. „Hramul a prilejuit o întâlnire deosebită între românii și rutenii din Pojoga. Practic, noi, cu toții, împreună, am sărbătorit acest mare Praznic și în mod evident, pre­zența Preasfințitului Nestor a creat o adevărată emulație printre toți credin­cioșii ortodocși din Pojoga. Noi, rutenii, ne implicăm în treburile comunităților, fiind cu toții cetățeni români și fiindcă tuturor rutenilor din România le pasă de soarta țării în care trăim. Ne bucurăm de generozitatea poporului român, pentru că ne putem manifesta identitatea noastră ruteană și în același timp sun­tem mândri că suntem cetățeni ro­mâni”, a transmis președintele UCRR, dr. Gheorghe Firczak. „Suntem fericiți că am reușit să organizăm această mani­festare în satele Pojoga și Sălciva, aparținătoare comunei Zam. În calitate de consilier local, am o contribuție alături de toți colegii mei, la bunul mers al lucrurilor, precizând că noi, toți con­silierii, colaborăm foarte bine cu pri­marul Sorin Nistor”, a afirmat Maria Bocicor.

Nimic fără Dumnezeu!
,,Avem o comunitate formată din două părți, bănățeni autentici și mara­mureșeni care s-au stabilit aici, s-au integrat prin hărnicia și ajutorul lor. Iată, ei sunt adunați într-o Uniune Culturală a Rutenilor și aș dori să mulțumesc dom­nului președinte dr. Gheorghe Firczak pentru sprijin. (…) Suntem integrați ca și o singură comunitate, dar mai mult de atât, facem parte, cu toții, din biserica lui Dumnezeu”, a arătat preotul paroh, Florin Suba, care a a fost ridicat întru treapta de iconom, fiindu-i astfel recu­noscutele meritele și efortul. ,, Prin rugăciune, I-am cerut Harul Sfințitor lui Dumnezeu, ca să binecuvânteze buna lucrare săvârșită în această Parohie. (…) Casa parohială e o normalitate în fiecare Parohie, chiar dacă, din nefericire, nu toate beneficiază de acest bun necesar, adică acolo unde preotul să locuiască permanent în mijlocul credincioșilor, pentru a sta de strajă, căci mulți lupi răpitori caută să mănânce oile și să le călăuzească spre o învățătură străină, greșită, mai comodă, mai confortabilă, însă care schimonosește adevărul. (…) Îl felicităm pe părintele pentru toată osteneala și pe toți aceia care i-ați fost alături. Îl rugăm pe Dumnezeu să vă răsplătească pentru toată dragostea, căci El nu rămâne dator și îi răsplătește pe toți cei care iubesc podoaba casei Sale. (…)”, a cuvântat Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, numindu-l pe Gheorghe Firczak ca fiind neobosit în activitatea pe care o desfășoară. „Iubește istoria, a cercetat-o, o cunoaște și a și scris pagini de istorie, prin activitatea bogată pe care a desfășurat-o. La vârsta cu care l-a binecuvântat Dumnezeu, la fel ca și în tinerețe, implicarea îi este maximă și are râvnă pentru ceea ce face. Este impor­tant ca să fim neobosiți, doar așa lăsând în urmă obligație și responsabi­litate pentru cei care vin să calce pe aceleași urme (…)”, a adăugat Preasfințitul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura