Categories: EvenimentFlash

Mărfurile cu risc fiscal, monitorizate din vamă, până la raft

Cristina Ghenea

Comisarii de la Garda Financiară (GF) pun sigiliu pe orice transport de carne, alcool, ţigări sau cereale, care provine din ţări membre ale Uniunii Europene şi intră în judeţul nostru pentru comercializare. Astfel, toate achiziţiile intracomunitare efectuate de patronii hunedoreni sunt monitorizate.

Combaterea evaziunii fiscale – principalul scop
Potrivit comisarului şef al GF Hunedoara, Florin Şerban, măsura a fost dispusă prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 468/2012 şi prevede sigilarea tuturor transporturilor de marfă încadrată în categoriile de bunuri cu risc fiscal, ce provin din alte ţări ale UE şi sunt introduse în România pentru comercializare. „Există 10 astfel de categorii, care cuprind carnea şi produsele din carne, alcoolul, ţigările, cafeaua, combustibilul, cerealele, fructele şi legumele. Personalul Gărzii Financiare de la punctele de trecere a frontierei le aplică acestor transporturi ştampila «risc fiscal» – sigiliu care nu poate fi ridicat decât de comisarii din judeţul în care urmează ca marfa să fie comercializată”, a declarat Florin Şerban. Acesta a mai precizat că la ridicarea sigiliului, comisarii GF fac şi stocul mărfurilor, astfel că pot avea, mai apoi, control asupra achiziţiilor intracomunitare efectuate şi pot verifica, de altfel, dacă patronii înregistrează marfa în evidenţele contabile şi dacă îşi achită impozitele şi taxele datorate statului. Altfel spus, îi pot depista mult mai uşor pe cei care comit infracţiuni de evaziune fiscală. Din martie şi până în prezent, peste 100 de transporturi de circa 24 de tone au fost aduse în judeţul Hunedoara pentru comercializare, însă deocamdată, comisarii nu au depistat nereguli.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

17 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

17 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

17 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

17 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

17 ore ago