Actualitate

Marian Muntean, condamnat la un an de închisoare

Adriana Năstase

Fostul consilier local de la Deva, Marian Muntean (foto), a fost condamnat la un an de închisoare, de către magistraţii de la Judecătoria Deva, fiindu-i schimbată încadrarea juridică a infracţiunii, din cea de conflict de interese în cea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

În soluţia Judecătoriei Deva se spune că ”se amână aplicarea pedepsei principale de 1 an închisoare, stabilită faţă de inculpat pe durata unui termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C.p., de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”. Sentinţa nu este definitivă.
Reamintim că fostul consilier local din Deva, Marian Muntean, a fost trimis în judecată, într-un dosar penal în care a fost acuzat de conflict de interese „La data de 29 martie 2013, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Deva, inculpatul a participat la şedinţa de consiliu din acea dată şi şi-a exercitat dreptul de vot cu privire la majorarea numărului de călătorii gratuite dus – întors pe lună în favoarea mai multor categorii de persoane din municipiul Deva de la 7 la 10, în condiţiile în care operatorul de transport era o societate în cadrul căreia Muntean Marian deţinuse calitatea de administrator până în data de 5 iulie 2012, iar ulterior pe cea de administrator de fapt. În consecinţă, societatea respectivă urma să fie retribuită cu contravaloarea biletelor eliberate de către Consiliul Local, hotărârea adoptată conducând la producerea de foloase patrimoniale în favoarea inculpatului”, a informat la vremea respectivă Ministerul Public.
Omul de afaceri Marian Muntean a deţinut calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Deva din data de 25 iunie 2012, până pe 10 noiembrie 2015.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

19 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

19 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago