Atleta Florentina Marincu (foto) (17 ani), de la CNS CSS „Cetate” Deva, şi-a făcut datoria pentru echipa României la Campionatul European de atletism pe echipe (seniori), contribuind la clasarea ştafetei de 4×100 metri pe locul 7 din 12 echipe. Din păcate, gruparea tricoloră a ratat, pentru numai 1,5 puncte, calificarea în Superliga Campionatului European pe echipe, situându-se la întrecerile Ligii I de la Dublin pe locul patru, cu 297,5 puncte.
Au adus şase puncte
Atleta antrenată de Nicolae Alexe a fost unica junioară din lotul tricolor şi a confirmat speranţele puse în ea de oficialii Federaţiei Române de Atletism. Ca dovadă, ştafeta formată din Maria Roşianu, Andreea Panaite, Florentina Marincu şi Andreea Ogrăzeanu a încheiat cursa de 4×100 metri cu timpul de 45.37 şi s-a clasat pe locul şapte din 12 formaţii. Performanţa ştafetei a adus României şase puncte, într-o probă în care echipa Olandei, care a depăşit România la general a fost descalificată şi a rămas cu zero puncte.
Start bun, finiş trist
Competiţia de la Dublin a început excelent pentru echipa României, dar s-a încheiat cu supărare. Sâmbătă, după disputarea a 21 de probe, din cele 40 aflate în program, în clasamentul provizoriu al Campionatului European, Liga I, echipa României ocupa un remarcabil loc secund, cu 163 puncte, după Cehia – 195 puncte. În continuare pe locul 3 era Suedia – 162,5 puncte, urmată de Portugalia – 148,5 puncte, Olanda – 146,5 puncte, Irlanda – 139 puncte, Finlanda – 130 puncte, Bulgaria – 114 puncte, Belgia – 112,5 puncte, Ungaria – 109 puncte, Estonia – 108 puncte şi Elveţia – 102 puncte. Între învingătorii zilei de sâmbătă s-au aflat şi româncele Mirela Lavric, la 800 metri şi Nicoleta Grasu, la aruncarea discului. Duminică, în ultima zi a concursului, în celelalte 19 probe înscrise în programul întrecerilor de pe stadionul Morton, din Dublin, unii dintre atleţii consacraţi ai României au dezamăgit şi echipa tricoloră a ratat calificarea în Superliga Campionatului European, pentru numai 1,5 puncte. România a încheiat competiţia pe locul 4, cu 297,5 puncte, în timp ce Olanda, care a prins locul 3, ultimul care aduce promovarea, a totalizat 299 puncte. Primul loc a fost ocupat de Cehia – 351,5 puncte, iar poziţia secundă a fost ocupată de Suedia, cu 311 puncte. Duminică, reprezentanţii României au reuşit trei victorii, prin Angela Moroşanu, la 200 m, Sergiu Ursu, la aruncarea discului, şi ştafeta feminină de 4×400 metri, însă s-au consemnat şi numeroase ratări. Cea mai neaşteptată a fost la triplusalt masculin, unde Marian Oprea s-a clasat doar pe locul cinci, cu 15,86 metri, deşi era cotat ca favorit la podium.
Plus de experienţă
Dincolo de dezamăgirea ratării calificării echipei, atleta de la „Cetate” Deva a acumulat o importantă experienţă competiţională în vederea participării la competiţiile categoriei sale de vârstă. Competiţiile de obiectiv ale Florentinei Marincu în această vară sunt Campionatele Mondiale de junioare II din Ucraina (10-14 iulie) şi Campionatele Europene de junioare I din Italia (18-21 iulie).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…