Delegaţia permanentă a organizaţiei judeţene Hunedoara a ALDE s-a lăsat cu discuţii aprinse, aşa cum au arătat unii lideri locali din acest partid.
„S-a constatat că s-a acţionat pe lângă statutul partidului şi asta nu este bine. Eu ţin foarte mult şi nu numai eu, să se respecte legalitatea, moralitatea şi transparenţa în organizaţia pe care o conducem. Altfel, riscăm să ne tragem singuri preşul de sub picioare. Iar încrederea pe care ne-a acordat-o electoratul în campania electorală o vom pierde. Nu suntem un partid care să-şi permită acest lucru. La delegaţia permanentă din 23 februarie a ALDE Hunedoara s-a votat să se organizeze Congres înainte de alegerile de la locale. Eu sunt de acord cu Congresul, dar înainte să se organizeze alegeri la nivel local. De jos în sus să se facă asta, nu să începem cu Congresul”, a declarat Marius Sanfirişca (foto), preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Hunedoara a ALDE.
În ceea ce priveşte negocierile cu reprezentanţii PSD Hunedoara, Sanfirişca a declarat că vineri, în 24 februarie, a fost o întâlnire informală între liderii ALDE şi PSD din judeţ. „Săptămâna asta vom avea o nouă rundă de negocieri cu colegii de la PSD Hunedoara”, a adăugat preşedintele executiv al ALDE Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Sa plece molot la puscarie si va fi liniste in ALDE !
Sa-l pupi in peleu pe Moloț măi prostule.Esti pornit tare minerule....Ti-o fi dat-o la muian?
Si tu pe mine si pe toti minerii,bolovanule! Prost o fost taica.tu cand o f... pe ma.ta si te.o facut pe tine!