Sport

Marius Urzică: În gimnastică nu se lucrează ca pe vremuri. Va fi greu să avem o echipă competitivă

Despre Marius Urzică (foto), iubi­to­rii gimnasticii masculine din România sau din străinătate, cunosc că el este din Sibiu, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 2000 (Sydney, Australia), acest titlu olimpic fiind pri­mul pentru gimnastica masculină românească.
Marius a început gimnastica la vârsta de 6 ani, la CSS Gheorghieni, primul său antrenor fiind József Ferencz. Acum este antrenorul lotului naţional, dar se ocu­pă și de pregătirea fiului său, Alexandru Urzică, cel care este multiplu campion na­țional de juniori. La com­pe­tiția de la Ploiești, am purtat o discuție amicală cu singurul campion olimpic al României, titlu cucerit la cal cu mânere.

Reporter: Marius Urzică, personal mă bucur pentru că juniorul tău a fost iar printre medaliați, aici la Campionatele naționale de la Ploiești. Ce îi faci tu, de îl îndrumi mereu către medalii?
Marius Urzică: Pentru el este o verifi­care utilă această competiție. Urmează un concurs internațional, unde vor par­ticipa gimnaști din Italia, Ungaria, Austria și va fi un pic mai greu pentru el. Mă bucur că a mers și de această dată și sper să muncească în continuare, astfel ca, atunci când va ajunge în echipa na­țio­nală, să reprezinte cu mândrie România la competițiile internaționale.

Reporter: Ai urmărit și tu com­pe­tițiile de la Ploiești, i-ai văzut pe ju­niori la treabă. Spune-mi, către ce se în­dreaptă gimnastica românească mas­culină?
Marius Urzică: Din păcate, eu nu am cuvinte de laudă pentru evoluția junio­rilor din concurs, deoarece sunt foarte puțini copii participanți și, dacă la nivelul la care a concurat Alex (n.r. – Alexandru Urzică) sunt doar 18 gimnaști pe par­curs, în viitor, numărul lor se va reduce cu siguranță. Un risc alarmant al situa­ției. Atunci când vom fi nevoiți să alcă­tuim o echipă națională, cu o selecție la care participă doar câțiva gimnaști, va fi foarte greu să avem o echipă com­pe­ti­tivă. De aici și rugămintea mea, pentru cluburile sportive care au secții de gim­nastică masculină, să lucreze mai mult cu copiii pe care îi au, să caute și să selecteze mai mulți copii talentați, să ajungă cu pregătirea la un nivel mai înalt și, poate, atunci vom reuși să vedem din nou că România a progresat în gim­nastica masculină.

Reporter: Echipa națională a României, alcătuită acum din mai mulți gimnaști cu experiență competițională, a reușit, după mai mulți ani, în Antalya, la Cam­pionatele Europene, să obțină o califi­care la Mondialele de la Antwerp. Crezi că ei vor reuși să se califice și la Jocurile Olimpice de la Paris 2024?
Marius Urzică: Șanse există, într-a­devăr. Trăim cu speranța și suntem op­ti­miști că acești tineri pe care noi îi avem la lotul național vor reuși un concurs bun, își vor stăpâni emoțiile și vor evolua fără ratare. Cred că este posibil să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris.

Reporter: Pe vremea când tu erai mai tânăr, când erai și tu sportiv junior, la nivel național erau pregătite și se des­fășurau mai multe competiții, etape de zonă, interjudețene, naționale. Crezi că ar fi bine să fie acum mai multe con­cur­suri, pentru verificare, pentru a crește nivelul de competiție?
Marius Urzică: Ei bine, erau și mai mulți gimnaști care concurau pe atunci. Pe vremea aceea nu erau atâ­tea opor­tu­nități, calculatoare, tablete. Atunci părinții mergeau cu copiii la sport, ma­joritatea făceau sport la sală, la stadion, foarte mulți veneau și la gimnastică. Din păcate, acum, din ce în ce mai puțini copii vin să facă sport. Da, e adevărat, erau mai multe competiții atunci dar, spre exemplu, lotul național, dacă nu are competiții interne, are altele interna­țio­nale, unde verificăm stadiul de pregătire al gimnaștilor. Sunt competiții, cum le spunem noi, de casă, de verificare. Nu du­cem lipsă de competiții, întotdeauna se vor găsi concursuri, chiar dacă nu in­terne, dar important este ca pregătirea gimnaș­tilor să fie bună pentru ca, la momentul oportun, la marile competiții intern­a­țio­nale, gimnaștii să se prezinte cât mai bine.

Reporter: Am observat că aici la Ploiești, la cele două concursuri nu au fost foarte multe ratări. Juniorii au avut puține ratări și au executat elemente de dificultate.
Marius Urzică: Da, e o bună cons­ta­tare, dar important acum este să înce­pem cu un principiu cunoscut la gim­nastică, cu puțin dar sigur, în așa măsură ca să avem o bază pe care să putem clădi ceea ce ne dorim. Dacă lucrăm mult și de fiecare dată se ratează, nu cred că vom reuși să ne redresăm prea curând.

Reporter: Câte ore pe zi lucrezi tu cu juniorul tău?
Marius Urzică: Eu intru cu Alexandru în sală pe la ora 14.30 și ieșim cam pe la ora 18.00. Nu e mult, dar este necesar pentru performanță. Eu lucrez și cu Alex, dar sunt antrenor și la lotul na­țio­nal. Acolo lucrez de dimineață și până la amiază, după care, cum spuneam, lucrez la club cu Alexandru. Soția mea a făcut și ea gimnastică și mă înțelege, nu se opune la acest program.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura