Comunitate

Mărtinești: Se mizează pe puterea solară care să ,,topească” valorile facturilor pentru consumul energetic

Magdalena Șerban

Administrația din Mărtinești vrea să profite de toate avantajele pe care le poate oferi un sistem de panouri fotovoltaice, mai ales în condițiile în care să ai autonomie energetică în­seamnă facturi reduse, conside­rabil, la curent. Așa că a depus un proiect în acest sens.

Bani mai puțini pentru facturi, dar și mai multă energie verde
„Primăria, școlile, stațiile de pom­pa­re a apei, stația de epurare, etc, toate acestea vor fi sprijinite printr-un de­mers ce are la bază utilizarea ener­giei solare prin montarea de panouri foto­voltaice. Am depus proiectul prin Ministerul Energiei și a trecut de prima etapă de evaluare, din ce am înțeles de la consultant și de la minister, având șan­se reale de fi­nanțare, deci să fim che­mați la semnarea contractului. Su­prafața construită va fi de 2023,56 mp și va include 876 panouri fotovoltaice. Suma totală este de aproape 2,7 mili­oane de lei. La ora actuală, la nivel local nu avem un astfel de sistem, doar per­soa­nele fizice au panouri pentru con­sumul propriu, dar doar câteva. Am modernizat și iluminatul public, fiind trecut pe lămpi economice, cu led. Am făcut asta încă de acum 3-4 ani″, a transmis primarul din Mărtinești, Adinel Botescu (foto). În fapt, scopul acestui proiect este dobândirea unei independențe energetice față de energia clasică folosită până în pre­zent, al cărei preț de utilizare a devenit extraordinar de ridicat. Obiectivul ge­ne­ral vizează valorificarea resurselor energetice regenerabile pentru pro­du­ce­rea energiei „verzi”, pentru auto­­consum, dar și reducerea glo­bala a emisiilor de gaze cu efect de seră. Activitățile prevăzute în de­mers sunt achiziționarea de insta­lații/echi­pa­men­te noi pentru cons­tru­irea de ca­pacitați de producție a energiei elec­trice și realizarea de construcții afe­rente.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago